Mai mulți angajați au organizat un protest reclamând lipsa unor soluții concrete în ceea ce privește condițiile de muncă și evoluția drepturilor salariale.
În timpul manifestației, protestatarii au scandat mesaje precum „Fără noi, banca nu există” și „Salariații sunt oameni, nu cifre”, subliniind rolul considerat esențial al personalului în activitatea zilnică a uneia dintre cele mai mari bănci din România.
REACȚIA BRD
”BRD Groupe Société Générale confirmă că negocierile cu Sindicatul „Impact” pentru un nou contract colectiv de muncă nu au condus la un acord, în ciuda mai multor runde de discuții purtate într-un cadru de dialog deschis și constructiv. Oferta formulată de bancă a avut în vedere contextul economic și geopolitic complex și impredictibil, necesitatea unei abordări prudente și a urmărit constant menținerea unui echilibru între răspunsul la așteptările angajaților și responsabilitatea de a asigura stabilitatea pe termen mediu și lung a modelului de business și a organizației.
În cadrul negocierilor, poziția patronatului și cea a sindicatului „Impact” nu au putut fi armonizate pe unele dintre temele aflate în discuție, care țin de reconfigurarea unei părți a beneficiilor extra-salariale într-un pachet flexibil, aliniat practicilor utilizate pe scară largă în sectorul bancar românesc.
BRD ia act de decizia sindicatului „Impact” de a declanșa un conflict colectiv de muncă și rămâne angajată în respectarea drepturilor angajaților și a legislației în vigoare. În acelasi timp, îi asigurăm pe clienții nostri că nu sunt perturbări în funcționarea serviciilor noastre", a transmis banca pentru Profit.ro.
Avem convingerea că dialogul social rămâne calea esențială pentru identificarea unor soluții echilibrate, care să țină cont atât de nevoile salariaților, cât și de realitățile economice ale sectorului bancar din România.”
Sindicatul IMPACT, organizația reprezentativă a salariaților din BRD – Groupe Société Générale, a declanșat pichetarea sediului din Piața Victoriei pe 2 iunie 2026, în contextul în care negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă au ajuns într-un punct de blocaj, iar oferta înaintată de conducere este respinsă de angajați, arată Adevărul.
Revendicările principale ale sindicaliștilor vizează în mod direct pachetul de drepturi sociale și financiare negociat în anii anteriori și pe care banca ar intenționa să îl modifice sau să îl înlocuiască printr-un sistem de beneficii flexibile.
În forma actuală a propunerii, Sindicatul IMPACT susține că mai multe drepturi considerate esențiale ar fi diminuate sau eliminate, ceea ce ar conduce la pierderi reale pentru salariați.
În centrul nemulțumirilor se află reducerea sau eliminarea unor beneficii precum tichetele de masă, voucherele de vacanță, contribuția angajatorului la Pilonul 3 de pensii, primele de loialitate, sumele acordate sub formă de cadouri, inclusiv pentru copiii minori ai angajaților, precum și decontarea transportului pentru distanțe de până la 30 de kilometri.
De asemenea, sindicaliștii contestă modificările privind compensația acordată în cazul încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională și reducerea protecțiilor legate de pauza de masă în unitățile mici.
O altă nemulțumire majoră este legată de intenția băncii de a înlocui aceste drepturi clare, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, cu o sumă lunară acordată într-o platformă de beneficii flexibile. Potrivit sindicaliștilor, această schimbare ar duce la pierderi nete pentru o parte dintre salariați, în funcție de vechime, situație familială și beneficiile actuale de care aceștia se bucură.
În paralel, sindicatul atrage atenția și asupra contextului general din bancă, unde reducerea personalului și reorganizările succesive au dus la o creștere a volumului de muncă pentru angajații rămași. În acest cadru, orice diminuare a pachetului de beneficii este percepută nu doar ca o pierdere financiară, ci și ca o presiune suplimentară asupra condițiilor de muncă.
Sindicaliștii cer conducerii BRD să revină la o negociere reală, să renunțe la orice formă de reducere a drepturilor colective și să mențină Contractul Colectiv de Muncă drept un instrument de protecție socială, nu unul de ajustare a costurilor. În plus, aceștia solicită recunoașterea rolului salariaților în obținerea rezultatelor financiare ale băncii și păstrarea nivelului actual al drepturilor câștigate în timp.
Acțiunea din 2 iunie este prezentată de sindicaliști ca un prim pas public de protest, în condițiile în care, potrivit consultărilor interne, peste 2.000 de angajați și-au exprimat disponibilitatea de a participa la forme de acțiune sindicală dacă negocierile nu vor fi reluate în termeni considerați echitabili.
Angajații spun că eliminarea facilităților din CCM le-ar aduce pierderi mari
Acțiunea vine după o serie de negocieri eșuate pentru noul Contract Colectiv de Muncă, în cadrul cărora părțile nu au reușit să ajungă la un acord privind principalele revendicări ale angajaților. Protestul marchează astfel o escaladare a tensiunilor din sectorul bancar și deschide posibilitatea unor noi forme de presiune sindicală în perioada următoare.
Sindicatul a respins cea mai recentă ofertă înaintată de conducerea băncii, apreciind că aceasta ar conduce la diminuarea unor beneficii și protecții sociale de care beneficiază în prezent salariații.
Potrivit estimărilor reprezentanților salariaților, pentru un angajat care beneficiază în prezent de toate facilitățile prevăzute în CCM, pierderea anuală ar putea ajunge la aproximativ 6.000 de lei, în funcție de vechime și de situația individuală.
Nemulțumirile apar într-un context marcat de reorganizări interne și reducerea numărului de angajați în ultimii ani. Potrivit sursei citate, personalul BRD s-a redus cu peste 15% în ultimele 15 luni, în timp ce banca a raportat un profit net cumulat de peste 6 miliarde de lei în perioada 2022-2025 și dividende distribuite sau aprobate de aproape 3 miliarde de lei.
Nemulțumirile apar într-un context marcat de reorganizări interne și reducerea numărului de angajați în ultimii ani. Reprezentanții salariaților susțin că volumul de muncă a fost redistribuit către personalul rămas, în timp ce banca a continuat să raporteze rezultate financiare solide.
La nivelul organizației sindicale există disponibilitate pentru continuarea protestelor dacă negocierile nu vor avansa în perioada următoare.
Profit.ro a anunțat anterior că BRD – Groupe Société Générale revine voluntar ca parte în Contractul Colectiv de Muncă negociat la nivelul sectorului bancar, recent încheiat între Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), din care BRD s-a retras, și federațiile sindicale reprezentative FSIF și FSAB.
Documentul, semnat pentru o perioadă de doi ani, este aplicabil atât băncilor membre ale CPBR, cât și altor bănci care aderă la contractul încheiat.
Mesajul este transmis după ce, cum a anunțat Profit.ro, sindicatele europene s-au mobilizat pentru a îndemna trei mari bănci multinaționale să revină la negocierile la nivel de sector în România
Cele trei bănci multinaționale reprezintă împreună aproximativ 20% din lucrătorii din domeniul bancar din România, iar, fără ele, federația patronală - CPBR - nu depășește pragul de 35% pentru un contract sectorial, care stabilește standarde pentru fiecare lucrător din sectorul bancar românesc.
În martie, după anunțul Profit.ro, Secretarul regional UNI Europa, federația sindicală europeană a lucrătorilor din sectorul serviciilor, a venit la București pentru a se întâlni cu reprezentanții Ministerului Muncii, angajatorii și sindicatele, îndemnând cele trei mari bănci multinaționale să revină la negocierile la nivel de sector în România
Acum, BRD – Groupe Société Générale anunță aderarea voluntară la Contractul Colectiv de Muncă negociat la nivelul sectorului bancar, recent încheiat între Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) și federațiile sindicale reprezentative FSIF și FSAB.
BRD spune că a participat la negocierile acestui Contract Colectiv de Muncă în calitate de invitat și, ulterior semnării, a transmis părților semnatare solicitarea oficială de aderare la contract.
Această decizie permite aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă negociat la nivel de sector și în cadrul BRD, asigurând astfel continuitatea beneficiilor negociate de CPBR pentru angajații băncii.
Prin această abordare, BRD își reafirmă angajamentul de a avea un dialog social constructiv, precum și preocuparea pentru un cadru de muncă echitabil pentru toți angajații săi.
Aderarea la contractul colectiv de muncă încheiat de către CPBR cu federațiile sindicale FSIF și FSAB reflectă dorința băncii de a contribui la un mediu de lucru predictibil și responsabil, într-un context caracterizat de transformări profunde ale industriei bancare și pieței muncii.
CPBR rămâne singura organizație patronală reprezentativă conform legislației dialogului social la nivelul Sectorului Negocieri Colective - Activități Bancare. Structurile patronale, alături de sindicatele reprezentative, sunt cele garantate prin legea dialogului social a fi consultate de către autoritățile publice (Guvern, Parlament) în elaborarea actelor normative și legislative. CPBR este membră a Federației Patronale FinBan, iar prin aceasta în Confederația Patronală Concordia, care între timp a devenit cea mai puternică din România. Mihaela Lupu, CEO al UniCredit, este în prezent vicepreședinte în consiliul director al Concordia, din partea FinBan. Patronatul bancar actual este reprezentat și în Plenul Consiliului Economic și Social (CES), care este consultat în aprobarea legislației.















