Principalii indici de pe Wall Street au închis în scădere luni, deși au deschis ședința în creștere, în condițiile în care raliul de revenire de săptămâna trecută a pierdut din avânt.
Urmărește-ne și pe Google News
"Am avut un raliu frumos săptămâna trecută, așa că eu cred că asistăm la o încasarea de profituri. Acțiunile care au crescut cel mai mult săptămâna trecută sunt cele care au scăzut luni cel mai mult", a declarat Dennis Dick de la Bright Trading.
CITEȘTE ȘI UiPath trece la concedieri
Indicele Nasdaq Composite, dominat de companii din tehnologie, care a crescut cu 7,5% săptămâna trecută, a scăzut luni cu 0,7%.
S&P 500 a scăzut cu 0,3%, iar Dow Jones, cu 0,2%.
Investitorii au mizat, săptămâna trecută, pe faptul că scăderea prețurilor petrolului de la maximele ultimelor trei luni (atinse luna aceasta) ar putea să reducă presiunile inflaționiste și să convingă Rezerva Federală să își tempereze politica agresivă de creștere a dobânzilor.