Oferta publică primară a companiei Electro-ala Internațional (EAI) s-a închis la prețul de 8,8500 lei/acțiune, maximul din coridorul ofertei, conform unei notificări a intermediarului Swiss Capital. Este un nivel dat de cotarea de pe tranșa investitorilor instituționali și care situează valoarea societății la 1,67 miliarde lei (326,89 milioane euro).
Listarea Electroalfa a fost caracterizată drept un pas predictibil pentru dezvoltarea companiei în următorii ani de către fondatorul Gheorghe Ciubotaru, într-o discuție cu Profit.ro.
"Este unul din cele mai importante momente pentru mine, pentru Electroalfa", spune cel care după închiderea operațiunii de piață deține direct 52% din titlurile societății, altă participație indirectă fiind prin Electro Alfa Management.
În contextul unui interes general mare care a atras fonduri de investiții "din toate geografiile", conform unui mesaj al brokerului către instituționali și a condus la o suprasubscriere de 58 de ori pe tranșa de retail, toate cele 65,99 milioane acțiuni puse în vânzare au fost plasate din primele zile.
Având destinate inițial 6,60 milioane titluri, tranșa investitorilor individuali a beneficiat de o re-alocare suplimentară în limita a 15% din titluri, având în vedere efervescența subscrierilor, multe dintre acestea fiind, așa cum transpare din maniera de cotare, "cu pixul", adică folosind leviere ale brokerilor sau scrisori de garanție bancară.
Pentru cele 9,90 milioane acțiuni care merg spre retail, majoritatea covârșitoare la prețul "cu discount" de 5%, respectiv 8,4075 lei/acțiune, indicele de alocare este de 0,0258022720.
Prețul ofertei închisă anticipat ridică valoarea tranzacției care va avea data de 10 februarie la 579,63 milioane lei (113,64 milioane euro). Decontarea este programată pentru 12 februarie, conform calendarului modificat la închiderea anticipată.
Închiderea ofertei lasă loc listării Electroalfa la cota pieței reglementate a Bursei de Valori București – eveniment care se va consuma în perioada imediat următoare – unde va fi o companie cu free-float de 35%, nivel generos calculat de aranjori pentru a lăsa loc noului emitent să intre în structura indicelui reprezentativ BET.
Prețul tranzacției indică Pentru Electroalfa un nivel al indicatorului de evaluare P/E, care raportează prețul la câștigul companiei, de 17, având ca reper ultimul profit brut neauditat indicat de companie la aproximativ 100 milioane lei în anul 2025.
Este un multiplu mai atractiv decât cel al ofertei cantitativ mai mare de la Cris-Tim Family Holding (CFH), derulată în toamnă. Acesta a fost și un argument investițional și în favoarea succesului ofertei de un manager de fond, într-o discuție cu Profit.ro din prima zi a operațiunii de piață.
















