Guvernul va mandata reprezentanţii statului în adunările generală a acţionarilor (AGA ) sau în consiliile de administraţie (CA) la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Cum pot depăși IMM-urile impactul crizei economice și dificultăți apărute în contextul războiului din Ucraina, soluțiile de finanțare, inclusiv pentru digitalizare, produsele bancare destinate IMM, cum pot fi atrase rapid fondurile europene, ce programe pot funcționa mai bine pentru IMM, exemple de succes în rândul IMM-urilor, cum au putut trece prin criză, soluțiile pentru dezvoltarea ecosistemului start-up vor fi anunțate la conferința Profit.ro programată, cu sprijinul Banca Transilvania, UniCredit Bank și Vodafone, pentru 13 martie și care va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
De ce este important: Prin Legea bugetului de stat pe anul 2023 au fost prevăzute venituri din dividende/vărsăminte la bugetul de stat reprezentând 90% din profitul net aferent exercițiului financiar 2022 al societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și al regiilorautonome.
Ca urmare, în Legea bugetului de stat veniturile nefiscale sunt estimate la 1,5% din PIB în anul 2023, în principal, ca urmare a colectării dividendelor de la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și a vărsămintelor de la regiile autonome din majorarea procentului de repartizare a dividendelor/vărsămintelor, reprezentând 0,6% din PIB (9,7 mld lei).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În aceste condiții, acum, Guvernul va stabili, la nivel de memorandum, continuarea politicii stabilite prin Legea bugetului de stat și prin memorandumurile similare aprobate în anii precedenți.
Astfrel, Guvernul va mandata reprezentanțiii statului în AGA sau CA-urile companiilor de stat pentru a analiza și a hotărî repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situațiilor financiare ale anului respectiv.
CITEȘTE ȘI Scutire avizată la Codul Fiscal pentru construirea de spitale și livrări de echipamente medicale, TVA eliminată la proteze și produse ortopedicePrevederile nu sunt aplicabile societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiilor autonome care nu aplică prevederile O.G. nr. 64/2001 și care prin legi speciale au reglementat un alt mod de repartizare a profitului.
Mai mult, în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba, cu avizul Ministerului Finanțelor, prin memorandum, mandatarea reprezentanților statului pentru a hotărî repartizarea unei cote mai mici de 90% din profitul net realizat în 2022 de către companiile de stat.