TeraPlast depune cerere pentru o investiție de peste 19 milioane lei prin PNRR într-o centrală fotovoltaică. Compania a primit undă verde luna trecută pentru un ajutor de stat de 11 milioane euro

TeraPlast depune cerere pentru o investiție de peste 19 milioane lei prin PNRR într-o centrală fotovoltaică. Compania a primit undă verde luna trecută pentru un ajutor de stat de 11 milioane euro
scris 23 iun 2022

Producătorul de materiale de construcții TeraPlast vizează construcția unei centrale solare cu putere de 4,56 MWp.

TeraPlast Bistrița (TRP) a depus o cerere de finanțare a proiectului „Inființare capacitate nouă de producție a energiei electrice din surse solare, cu instalații de stocare integrate, pentru autoconsumul TeraPlast SA” prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din parcul industrial din Sărățel. Investiția presupune construcția unei centrale fotovoltaice. Energia rezultată ar urma să fie utilizată în cadrul Grupului. Proiectul a fost depus in platforma PNRR, unde au fost depuse peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Oferta de vară de titluri de stat pentru populație atrage cu 100 milioane de euro mai puțin decât exercițiul precedent din primăvară CITEȘTE ȘI Oferta de vară de titluri de stat pentru populație atrage cu 100 milioane de euro mai puțin decât exercițiul precedent din primăvară

“Investiția este parte integrantă a programului nostru dezvoltare sustenabilă, de reducere semnificativă a amprentei de carbon, așa cum ne-am asumat”, spune Nicolae Roșu, director operațional al Grupului TeraPlast. “Vom continua să investim în acest gen de soluții și în viitor deoarece sunt beneficii reale atât pentru business, cât și pentru mediu.”

Proiectul este parte din bugetul de investiții al TeraPlast pentru 2022. Valoarea totală a proiectului depus trece de 19 milioane lei. Investiția include o centrala fotovoltaică cu putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de 3,8 MW.

TTS - 1 an de la listare. Creșterea traficului fluvial dinspre Ucraina aduce afaceri sporite. Concurență acerbă pentru personal calificat: E o catastrofă! Nu găsim macaragiu. Oamenii vor să muncească în condițiile lor și pe salariul dorit CITEȘTE ȘI TTS - 1 an de la listare. Creșterea traficului fluvial dinspre Ucraina aduce afaceri sporite. Concurență acerbă pentru personal calificat: E o catastrofă! Nu găsim macaragiu. Oamenii vor să muncească în condițiile lor și pe salariul dorit

Compania a a primit la jumătatea lunii trecute acordul de finanțare prin schema ajutorului de stat pentru o investiție de 11,2 milioane de euro într-o unitate de producție de folii stretch. Construcția noii fabrici va începe în acest an în parcul industrial din Sărățel.

TeraPlast, societate care îl are ca cel mai important acționar pe fondatorul Dorel Goia, cu o deținere de 46,83% și unde fondurile de pensii NN au o participație cumulată de 12,01%, este listată la cota Bursei de Valori București din anul 2008 și la ultimul preț de piață, de 0,6900 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 1,50 miliarde lei (303,22 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
bvb
bursa
centrala fotovoltaica
pnrr