După un an 2023 cu un profit net caracterizat de conducerea companiei drept „modest”, TeraPlast ar urma să se înscrie pe o traiectorie pozitivă care, alături de noile achiziții din Austria și Republica Moldova, să o aducă la cifra de afaceri de dinainte de vânzarea diviziei de metale.
La începutul deceniului, TeraPlast Bistrița (TRP) ajunsese o companie cu o cifră de afaceri de 1 miliard de lei, rod nu numai al creșterii organice, ci și al unor achiziții precum a fost Depaco Wetterbest și fabrica de panouri sandwich din Serbia. Revânzarea acestora, împreună cu întreaga divizie Steel, a adus cash în portofoliile acționarilor, dar au făcut din emitent o societate mai mică.
Dujpă o coborâre în groapă, care s-a văzut și la nivelul capitalizării bursiere cu minime locale sub reperul de 1 miliard de lei în cursul verii trecute, TeraPlast este pe o traiectorie de revenire, care s-a văzut încă din ultimele 2 trimestre ale anului trecut și pe care conducerea executivă a companiei se așteaptă să o vadă și în cursul anului 2024.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ministerul Finanțelor a reușit să blocheze vânzarea deținerilor Fondului Proprietatea la Aeroporturi București, Portul Constanța și Salrom, nu și pe cea la Engie, deja semnată. Declarația ministrului pentru Profit.roNu este vorba numai despre dinamica bună de pe segmentul instalații, care asigură 75% din vânzări, dar și de aportul business-urilor noi integrate, precum grupul Wolfgang Freiler din Austria, achiziționat pentru 16,53 milioane euro la începutul acestui an și care urmează să fie consolidat integral doar în următorul an fiscal.
Profit.ro l-a întrebat pe directorul general, Alexandru Stânean, care sunt perspectivele ca TeraPlast să redevină o companie cu activitate de peste 1 miliard de lei. „Eu cred că avem toate premisele ca, într-un termen extrem de scurt, să sărim de pragul ăsta psihologic”, vine răspunsul. „Suntem foarte aproape și cu bugetul de anul ăsta.”
Într-adevăr, TeraPlast a bugetat obținerea unei cifre de afaceri de 864,52 milioane lei în 2024, cu 28,58% mai mare decât cea de 672,33 milioane lei, de anul trecut. Este o performanță care ar urma să fie obținută tot prin trecerea unui prag psihologic, respectiv cel al vânzării unor produse în cantitate de peste 100.000 de tone. „Nu l-am dorit la nivelul ăsta. Așa a ieșit...”, spune Stânean.
În 2023, producția a fost în echivalent 75.000 de tone, într-un an cu un declin al business-ului de 5,45%. „Cifra de afaceri a fost impactată în mod negativ de scăderea prețurilor de vânzare”, explică directorul financiar, Ioana Birta, care adaugă faptul că acestea au urmat, la rândul lor, declinul prețurilor materialelor de construcții.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile OMV PetromDe ce, totuși, cifra de afaceri este apropiată de cea din anul 2022? „Am vândut produse mai scumpe. A fost o schimbare în mixul nostru de vânzări”, afirmă Birta.
Astfel, a fost trecerea la polietilenă în detrimentul PVC, care este mai ieftin, au fost vândute și produse conexe rețelelor de apă-canal, precum fitinguri și rotoformate. Aici, dinamica pozitivă indicată în prezentarea companiei este de 13%, la 3 milioane bucăți, de la 2,7 milioane bucăți în 2022.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Nouă mișcare importantă pregătită pe bursă, după Hidroelectrica. Premier Energy tatonează piața pentru o listare, avizată de 2 ani. Primele demersuri pe lângă potențialii investitoriEste vorba, totuși și de volume, în contextul unei evoluții bune a diviziei principale, de instalații, care asigură 75% din livrările grupului. „Instalațiile au fost segmentul care a crescut pe toate liniile: creștere de cifră de afaceri, creștere de EBITDA”, spune Birta. „Au fost proiecte de infrastructură și ne așteptăm ca acest trend pozitiv să se mențină pe parcursul anului 2024.”
Programul POS Infrastructură Mare al UE asigură grosul livrărilor, urmat de programul național Anghel Saligny. „PNRR-ul încă se lasă așteptat”, spune Stânean. Alocările sunt de 1,8 miliarde euro, foarte mari, dar pe portatul de licitații publice SICAP nu apar încredințări de lucrări sub egida acestui program european. Așteptările directorului sunt optimiste: „Anul 2024 va continua trendul ultimelor 2 trimestre din 2023 pe zona de instalații.”
CITEȘTE ȘI GRAFICE Mesaj de la Davos: Vin falimente de 700 miliarde dolari. „Va fi o piață foarte urâtă să deții proprietăți imobiliare. Trenul vine!”Pe segmentul granule, anul trecut a fost unul slab, atât pentru materialul virgin, cât și pentru materialul reciclat, clienții reducându-i activitatea peste așteptările inițiale ale TeraPlast.
Ferestre pentru vânzări mai profitabile în Europa de Vest
Schimbări de structură a vânzărilor au fost pe segmentul de ferestre și uși. TeraGlass care este susținută în proporție de 70% de livrările externe a avut o scădere de volume, în special în contextul economic nefavorabil din Germania.
„Europa de Vest, care de obicei era reper de creștere, anul trecut ne-a tras în jos”, spune Stânean. Pe de altă parte, șocul din aceste piețe a creat și oportunitate în sensul că a schimbat mixul pe canale de distribuții, cu impact pozitiv pe profitabilitate. Miza este ca această realitate să se perpetueze și pentru 2024.
CITEȘTE ȘI Cât de deschisă este piața AeRO față de investitoriÎntr-un domeniu care necesită un grad mai mare de finisare și pregătire tehnică, TeraGlass a avut o creștere medie de 46% a costului cu forța de muncă în 2023. „Acest segment a fost impactat în mod agresiv de creșterea salariilor și a taxelor salariale în domeniul construcțiilor”, spune directorul financiar Ioana Birta. Ea indică și traiectoria pe care vor să înscrie această divizie: „Ne concentrăm pe creșterea profitabilității prin tranziția de la retail spre constructori și proiecte de reabilitare.”
Presiuni pe costuri din zona salariilor și energiei
O tendință similară vor să imprime și pentru business-ul de ambalaje, cu TeraBio, TeraPack și nou-promovatul Opal. „Am ajuns la capacitatea optimă de producție”, afirmă Birta. De acum, drumul este de creștere a profitabilității. Nici nu am bugetat creșteri de volume pe anul viitor. Obiectivul este atingerea pragului de rentabilitate operațional în 2024.
Marja brută ar urma să fie constantă, la 37%, în acest an, la fel ca în exercițiul financiar precedent. Pe aceasta s-a resimțit impactul deflației materiilor prime, cu o medie de 13% a declinului. Pe de altă parte, tot ce s-a câștigat aici s-a pierdut în zona creșterilor salariale și pentru acoperirea costurilor cu energia, în ultimul caz și rezultat al unui efect de bază având în vedere că, în 202,2 TeraPlast încă mai consuma energie electrică achiziționată în afara pieței pe contracte pe termen lung la niveluri sub 400 de lei/MWh.
CITEȘTE ȘI TABEL Producția Romgaz a scăzut cu 3% în 2023, cifră inferioară celei de 5% raportate de OMV PetromÎn ceea ce privește energia, Stânean se așteaptă la un declin începând cu T2 al prețului. Scăderea ar urma să fie continuă, dar lină, pe parcursul anului 2024.
Pe de altă parte, costurile cu materiile prime sunt o necunoscută. „Nu ne așteptăm la fluctuații mari ale prețurilor”, spune directorul general, adăugând totuși că „au transpirat” când au văzut ceea ce se întâmplă în Marea Roșie, pentru că mulți furnizori utilizează canalul Suez.
Bugetare prudentă
„Profitul este modest”, caracterizează Birta câștigul net de 1,14 milioane lei din 2023 și același termen îl folosește și pentru rezultatul net de 10,65 milioane lei bugetat pentru anul în curs. Câștigul pretaxare EBITDA ar urma să se majoreze cu 39,50%, la 71,66 milioane lei, de la 51,37 milioane lei.
Este o estimare, totuși, contextualizată: „Bugetul este prudent. Creșterea de EBITDA este mică și am bugetat-o în felul acesta tocmai pentru că navigăm, încă, într-un mediu macroeconomic plin de incertitudini și, în trecut, într-un mediu similar, s-a dovedit că nu toate prezumțiile noastre au putut fi aplicate, astfel încât am avut deviații de la buget”, spune Ioana Birta.
CITEȘTE ȘI Reprezentanții fondurilor de investiții contestă propunerea Ministerului Finanțelor de a elimina obligativitatea raportărilor trimestriale pentru bursăDincolo de prudență, TeraPlast se prezintă ca o companie de creștere care se va întoarce la reperul unui business de 1 miliard de lei. Argumentul la fotografia de moment? „Pentru 2024 avem un grup extins de firme, cu amprentă geografică mult mai consistentă față de ceea ce era TeraPlast până anul trecut”, spune Stânean.
Este o direcție pe care o vizează pe mai departe: „Dorim să continuăm să ne extindem geografic.” Analiza este că acest lucru va fi realizat mai ușor și mai rapid prin fuziuni și achiziții, însă este important ca acestea să se facă la prețul corect. „Nu facem M&A la normă”, a conchis directorul general al companiei.