Ministrul Energiei se întreabă de ce numai guvernul listează emitenți: Este Bursa companiilor de stat

Ministrul Energiei se întreabă de ce numai guvernul listează emitenți: Este Bursa companiilor de stat

Sursa foto: Agerpres

scris 26 ian 2016

Victor Grigorescu, șeful Ministerului Energiei, spune că în România nu s-a purtat o dezbatere publică legată de oportunitatea listării companiilor de stat: "Te întrebi de ce unii delistează, iar noi listăm."

Guvernul României păstrează angajamentul pentru continuarea programului de oferte publice primare, a declarat astăzi, la deschiderea Bursei de Valori București, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, răspunzând la o întrebare a presei privind întârzierea listării Complexului Energetic Oltenia. Aceasta este poziția oficială guvernamentală.

Urmărește-ne și pe Google News

Personal, însă, Grigorescu are propriile sale întrebări atunci când este vorba de aducerea companiilor la cota Bursei. În cadrul discuțiilor cu presa care au urmat evenimentului organizat astăzi de BVB, el a afirmat că rămâne nedumerit de ce pe piața de capital din România, în ultimii ani, au venit numai societățile aflate în proprietatea statului (în principal din portofoliul ministerului pe care îl conduce) și nu au accesat finanțare prin bursă și companiile private. Mai mult decât atât, multe multinaționale au căutat să se delisteze.

El a lansat întrebarea dacă este bine ca la București să avem "Bursa companiilor de stat". "Te întrebi de ce unii delistează, iar noi listăm. Nu a existat dezbaterea de ce unii pleacă și alții vin", a spus Grigorescu.

Reevaluări masive în portofoliul energetic al FP: Hidroelectrica - plus 22%, CE Oltenia – minus 42% CITEȘTE ȘI Reevaluări masive în portofoliul energetic al FP: Hidroelectrica - plus 22%, CE Oltenia – minus 42%

Cele mai multe exerciții de piață - și de cea mai mare valoare - au fost derulate, în anii 2013-2014 de stat, respectiv ofertele secundare la Transelectrica și Transgaz, listările Nuclearelectrica, Romgaz și Electrica, în ultima dintre companii Grigorescu fiind desemnat membru în Consiliul de Administrație.

Cum cea mai mare parte a acestor listări a fost a unor companii din portofoliul Ministerului Energiei, aceasta a creat o debalansare sectorială la BVB. "Zici că e bursa de la Moscova!", este gluma pe care și-o mai zic brokerii și care a fost semnalată, la sfârșitul anului trecut, de Ciprian Bîrsan, care a părăsit cariera de agent de bursă după 12 ani de activitate. Laurențiu Roșoiu, director adjunct la Star Asset Management, a reiterat săptămâna trecută acest sentiment că BVB a devenit un fel de bursă rusească prin înclinarea balanței reprezentării sectoriale către segmentul energetic.

Acest fapt s-a reflectat și în performanța indicilor, în condițiile în care acum piața de profil are de suferit, în contextul prețului coborât al hidrocarburilor la nivel internațional. De la începutul anului, indicele energetic BET-NG de la BVB a pierdut cu puțin peste 10%, iar față de valorile de tranzacționare de vara trecută declinul este de aproximativ 22%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
bvb
ministerul energiei
victor grigorescu
listare
electrica
ipo