Intrările de cash pentru oferta de la Hidroelectrica încă se resimt pe bursă. Tranzacții de aproape 10 milioane euro pe piața de acțiuni

Intrările de cash pentru oferta de la Hidroelectrica încă se resimt pe bursă. Tranzacții de aproape 10 milioane euro pe piața de acțiuni

Sursa foto: Orlando Florin Rosu | Dreamstime.com

scris 10 iul 2023

Transferurile cu acțiuni OMV Petrom, Fondul Proprietatea și Banca Transilvania au asigurat aproape o treime din activitatea de pe segmentul principal. Schimburi de peste 1 milion de lei pe fondul de tip ETF care replică structura indicelui BET.

Săptămâna listării Hidroelectrica a debutat cu o sesiune de indecizie, cu oscilații modeste la nivelul principalilor indici și în care acțiunile din Top 10 tranzacționare au avut închideri mixte, respectiv 5 titluri „pe roșu”, 4 simboluri consemnând aprecieri și o acțiune fiind în staționare.

Urmărește-ne și pe Google News

Rulajul pieței de acțiuni, de 48,31 milioane lei (9,75 milioane euro), nu numai că este peste media ultimilor ani, dar depășește semnificativ cea mai mare parte a ședințelor din prima jumătate a anului. Interesul sporit este și un efect al revărsării lichidității aduse de oferta de la Hidroelectrica. Banii retrimiși investitorilor după alocările pro-rata au ajuns în conturi încă de joi și unii din aceștia au fost direcționați către noi cumpărări.

EXCLUSIV Oferta de Hidroelectrica este subscrisă integral și pe tranșa investitorilor instituționali. Evaluare de moment de 9 miliarde euro. Investitorii-ancoră sunt fonduri de pensii mici. NN a subscris ieri 300 milioane euro la prețul maxim CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Oferta de Hidroelectrica este subscrisă integral și pe tranșa investitorilor instituționali. Evaluare de moment de 9 miliarde euro. Investitorii-ancoră sunt fonduri de pensii mici. NN a subscris ieri 300 milioane euro la prețul maxim

O destinație predilectă a fost OMV Petrom (SNP), care și astăzi a întrunit schimburi de 13,17 milioane lei, în condițiile unei corecții de 1,96% a cotației, până la nivelul de 0,5245 lei/acțiune. Prin contrast, titlurile Fondul proprietatea (FP) au avansat cu 0,43%, până la prețul 1,8780 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei, de 9,23 milioane lei. Emitentul a fost lovit la nivelul capitalizării de vânzările pe care investitorii le-au realizat pe măsură ce s-a conturat perspectiva vânzării acțiunilor Hidroelectrica la un preț inferior celui de 121,4564 lei/acțiune, prins în bilanț la sfârșitul lunii aprilie.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au depreciat cu 0,37%, până la prețul de 21,36 lei/acțiune, pe transferuri de 7,37 milioane lei și titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au retras cu 0,44%, până la prețul de 45,10 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,87 milioane lei.

OMV Petrom nu crede că războiul din Ucraina reprezintă un risc pentru dezvoltarea Neptun Deep: “Foarte important este că România este o țară NATO.” CITEȘTE ȘI OMV Petrom nu crede că războiul din Ucraina reprezintă un risc pentru dezvoltarea Neptun Deep: “Foarte important este că România este o țară NATO.”

Sunt mișcări care au determinat impulsul preponderent negativ al pieței, așa cum acesta este surprins de tabloul indicilor: -0,11% pentru indicele compozit BET-XT, +0,01% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 48.936,19 puncte, -0,71% pentru indicele energetic BET-NG și -0,18% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.617,01 de puncte este pe o corecție după atingerea maximelor ultimelor 13 luni în cursul săptămânii trecute.

Intrările de cash pentru oferta de la Hidroelectrica încă se resimt pe bursă. Tranzacții de aproape 10 milioane euro pe piața de acțiuni

Fondul de tip ETF care are ca activ suport acest indice lansat de Patria Asset Management și TradeVille (TVBETETF) a cumulat volume echivalente cu 1,31 milioane lei, peste media obișnuită a acestui instrument financiar.

Pe transferuri cu puțin sub reperul de 2 milioane lei, titlurile One United Properties (ONE) au pierdut 0,52%, până la prețul de 0,9530 lei/acțiune, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au coborât cu 0,725, până la prețul de 41,15 lei/acțiune. Pe contrasens față de restul pieței, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au urcat cu 1,52%, până la prețul de 13,40 lei/acțiune,pe un rulaj de 1,20 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica