INEDIT Cel mai lichid instrument financiar de la BVB – un produs structurat

INEDIT Cel mai lichid instrument financiar de la BVB – un produs structurat

Sursa foto: Gajus | Dreamstime.com

scris 30 oct 2023

În contextul unei lichidități foarte mici, pe bursa românească, cele mai mari tranzacții au fost realizate pe un certificat de tip turbo având activ suport indicele Dow Jones Average Industrial.

Debutul de săptămână a marcat de una din sesiunile cu cele mai mici volume la Bursa de Valori București de la momentul listării Hidroelectrica (H2O). Chiar și titlurile producătorului de energie hidro au adunat schimburi de numai 3,18 milioane lei, mult sub media cu care a obișnuit investitorii. Fără ordinele care să miște piața, cotația a staționat la nivelul de 118,00 lei/acțiune, care dă companiei o capitalizare bursieră de 53,07 miliarde lei (10,73 miliarde euro).

Urmărește-ne și pe Google News

Pe o piață de acțiuni unde rulajul a fost de doar 26,78 milioane lei (5,39 milioane euro), cele mai lichide titluri românești au fost cele ale Fondului Proprietatea (FP), care au adunat schimburi de 4,80 milioane lei într-o ședință în care s-au depreciat cu 0,41%, până la prețul de 0,4880 lei/acțiune.

UPDATE Siemens Energy poartă discuții cu guvernul german pentru garanții de stat. Cădere record pe bursă CITEȘTE ȘI UPDATE Siemens Energy poartă discuții cu guvernul german pentru garanții de stat. Cădere record pe bursă

Este activitatea generală slabă care a permis ca cel mai lichid instrument financiar de la cota BVB, cu transferuri în valoare de 5,78 milioane lei, să fie un certificat de tip turbo short având ca activ suport indicele Dow Jones Industrial Average și emis de BRK Financial Group (BKDOWTSD4), într-o zi cu un raliu puternic la New York Stock Exchange și pe bursele dezvoltate.

De altfel, tranzacțiile însumând 8,05 milioanene lei (1,62 milioane euro) de pe piața produselor structurate a salvat parțial ordinele anemice de pe segmentul principal. Pe acesta, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 1,37%, până la prețul de 22,20 lei/acțiune, pe schimburi de 3,45 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), avansat cu 0,25%, până la prețul de 16,24 lei/acțiune, în contextul unor volume echivalente cu 2,40 milioane lei.

VIDEO Viitoarele SMR-uri nucleare de la Doicești: ″Roller-coaster″ bursier pentru dezvoltatorul american al tehnologiei, după un raport negativ infirmat dur de companie CITEȘTE ȘI VIDEO Viitoarele SMR-uri nucleare de la Doicești: ″Roller-coaster″ bursier pentru dezvoltatorul american al tehnologiei, după un raport negativ infirmat dur de companie

În ansamblu, piața a avut o tendință pozitivă. Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,13%, indicele financiar BET-FI a urcat cu 0,25%, până la nivelul de 55.651,53 de puncte, și indicele reprezentativ BET a câștigat 0,17% pentru o închidere la nivelul de 14.281,45 de puncte, unde, din punct de vedere tehnic, are cale liberă pentru atacarea maximelor istorice ationse luna trecută.

INEDIT Cel mai lichid instrument financiar de la BVB – un produs structurat

Excepția a fost indicele energetic BET-NG care a alunecat cu 0,10% sub referință, tras în jos de retragerea de 0,65%, până la prețul de 46,00 lei/acțiune, a titlurilor Romgaz (SNG) ce au întrunit o activitate de 3,06 milioane lei.

În rest, reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fot depășit de 3 simboluri, cu închideri din punctul de vedere al direcției șial amplitudinii mișcării: -0,87%, până la prețul de 45,55 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), +3,58% pentru titlurile grupului bancar Erste (EBS) și +0,09%, până la prețul de 0,5500 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
hidroelectrica
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica