Indicele BET câștigă un procent, însă volumele sunt cele specifice letargiei de vară

Indicele BET câștigă un procent, însă volumele sunt cele specifice letargiei de vară

Sursa foto: Prasit Rodphan | Dreamstime.com

scris 12 aug 2024

Niciun emitent de la cota BVB nu a depășit reperul unor tranzacții de 6 milioane lei.

Ședința de tranzacționare de la BVB a început prin a marca primirea la cota pieței sale reglementate a unui nou emitent, Simtel Team (SMTL), companie de inginerie care și-a mutat acțiunile de pe piața AeRO unde era listate din anul 2021. Nici cu noua „jucărie”, bursa locală nu a reușit să ridice volumele.

Urmărește-ne și pe Google News

Rulajul de 27,66 milioane lei (5,56 milioane euro) este unul din cele mai slabe din acest an, fiind depărtat de media perioadei, dar în specificul verilor trecute, în care plecarea în vacanță a investitorilor aduce un declin al lichidității. Titlurile cu cel mai mare interes, adu adunat fiecare transferuri apropiate de 5,90 milioane lei și au avut aprecieri similare, de 0,73%, până la prețul de 27,50 lei/acțiune, în cazul titlurilor Băncii Transilvania (TLV), și până la prețul de 0,7590 lei/acțiune, în cazul titlurilor OMV Petrom (SNP).

JT Grup Oil ajunge la cota bursei ca o companie cu o capitalizare de 25 milioane euro CITEȘTE ȘI JT Grup Oil ajunge la cota bursei ca o companie cu o capitalizare de 25 milioane euro

Fără să alimenteze piața cu ordine mari, investitorii au reușit să împingă în sus indicele reprezentativ BET. Acesta a câștigat 1,01%, până la nivelul de 17.998,59 de puncte, în contextul în care și volatilitatea s-a temperat pe marile burse ale lumii care au început săptămâna într-o notă ascendentă.

Indicele BET câștigă un procent, însă volumele sunt cele specifice letargiei de vară

Indicii sectoriali au avut evoluții divergente, respectiv +1,24% pentru indicele energetic BET-NG și -0,29%, până la nivelul de 59.260,29 de puncte, pentru indicele financiar BET-FI care a fost tras în jos de titlurile Fondul Proprietatea (FP). Acestea au avut un recul de 1,00%, până la prețul de 0,3980 lei/acțiune, pe transferuri de 4,51 milioane lei, după ce emitentul a notificat piața că a redus numărul tiutlurilor care fac obiectul ofertei de răscumpărare, în proces de avizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), la 169,00 milioane acțiuni, de la 350,00 milioane acțiuni.

Visual Fan, companie care a anunțat livrarea unei centrale fotovoltaice pentru Atoliv România, vine cu dividende pentru acționari CITEȘTE ȘI Visual Fan, companie care a anunțat livrarea unei centrale fotovoltaice pentru Atoliv România, vine cu dividende pentru acționari

Pe contrasens față de restul pieței și în prefigurarea unei majorări de capital, titlurile One United Properties (ONE) au suferit un recul de 4,15%, până la prețul de 0,6000 lei/acțiune, pe o activitate de 2,61 milioane lei. Legate de operațiunea de piață derulată de developerul imobiliar, drepturile de preferință cu simbolul ONER03 au adunat schimburi de 1,63 milioane lei.

Tranzacții cu puțin sub pragul de 2 milioane lei am mai consemnat pe 2 instrumente financiare, respectiv titlurile Hidroelectrica (H2O) care au avansat cu 0,90%, până la prețul de 123,00 lei/acțiune, și pe unitățile de fond ale ETF-ului care replică structura indicelui BET administrat de Patria Asset Management și SSIF TradeVille (TVBETETF).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
one united
omv petrom
fondul proprietatea
hidroelectrica