Indicele BET de la BVB a pierdut 6% într-o lunănoiembrie în care rezultatele financiare ale companiilor au fost mai degrabă dezamăgitoare.
Dacă bursele mari ale lumii au escaladat maxime din ce în ce mai ridicate luna trecută, piața de la BVB s-a depărtat de vârful din vară, pe șocuri punctuale ale unor acțiuni, al lipsei de apetit a investitorilor de a lua noi poziții pe o piață caracterizată de lichiditate mică și un climat politic incert care a dus la accelerarea parcursului descendent al ultimelor luni chiar la sfârșitul lui noiembrie, relevă analiza Profit.ro.
Susținerea slabă la cumpărare a fost și consecința sezonului de raportări la 9 luni, în general pe bursa de la București investitorii fiind în expectativă la venirea rezultatelor financiare trimestriale și chiar imediat după consumarea acestora. Cum multe din veștile dinspre companii au fost negative, aceasta a favorizat continuarea alunecării cotațiilor.
CITEȘTE ȘI Purcari – rezultate la 9 luni foarte apropiate de cele din primele 3 trimestre din 2023Indicele reprezentativ BET a închis luna noiembrie la nivelul de 16.344,77 de puncte, ceea ce echivalează cu un declin de 6,27% față de 17.439,09 puncte la sfârșitul lui octombrie. Ecartul este de 12,82% față de topul din vara, într-o secvență descendentă cu multiple respingeri ale vânzătorilor, evidențiate pe graficul atașat.
Ca și întreaga toamnă, debutul lunii noiembrie a fost marcat de o lichiditate redusă. Simptomatic pentru acest peisaj, prima sesiune de tranzacționare a lunii a marcat un moment inedit, în care activitatea pe segmentul de obligațiuni a fost mai ridicată decât rulajul pieței de acțiuni.
Lichiditatea a fost salvată parțial de tranzacțiile dinamizate din ultima săptămână, reacție la impredictibilitatea din zona politică unde Curtea Constituțională a României a decis renumărarea voturilor.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Deși și-a sporit afacerile, Millenium Insurance își reduce cu mai mult de o treime profitul net la 9 luniLichiditatea a mai fost impulsionată local de evenimente legate de unii emitenți, precum volumele excepționale, în echivalent 131,21 milioane lei, din data de 7 noiembrie pentru acțiunile Hidroelectrica (H2O) sau plasamentul privat de 291,50 milioane lei în care Infinity Capital Investments a vândut 111,00 milioane de acțiuni Antibiotice Iași (ATB), semnificativ sub prețul de piață, reprezentând 16,38% din titlurile producătorului de medicamente.
Piața primară
Sub aspectul numelor noi venite la bursă, piața a fost săracă. Compania cea mai recent sosită a fost IMMO Guru (IMMO), însă și aceasta doar printr-o listare tehnică. Climatul de dobânzi încă reține antreprenorii să își aducă firmele în ringul bursier, efectul valului de listări din mai-iunie estompându-se aproape total în noiembrie.
Totuși, exerciții au fost în piața de obligațiuni. Sistemul Bursei a procesat o tranzacție de 750,00 milioane lei în care Unicredit Bank a vândut obligațiuni corporative cu scadența la 5 ani (UCB29). Este un deal care vine într-o secvență mai largă în care băncile locale se finanțează pe piața de obligațiuni locale pentru susținerea creditelor în derulare și a lichidității.
CITEȘTE ȘI Biofarm – creșteri ușoare ale afacerilor și profitului net la 9 luni CITEȘTE ȘI Rompetrol Rafinare și-a majorat de 20 de ori pierderile comparativ cu anul trecutDe altfel, simptomatic pentru această dinamică a pieței locale de obligațiuni, chiar la debutul intervalului a fost venirea pe piață a titlurilor în valoare de 7,32 milioane lei emise de Ski Șurianu și scadente la 5 ani (SKI29).
În aceeași săptămână, în piață a venit și știrea cu privire la decizia Electrica (EL) pentru împrumutarea sumei de 1 miliard de euro prin emisiuni de obligațiuni.
Raportările financiare
Piața a fost dominată, mai ales la jumătatea lunii noiembrie, de impactul publicării rezultatelor la 9 luni ale companiilor. Foarte multe din acestea fiind dezamăgitoare, fie efecte ale unor aspecte punctuale ale emitenților, însă și cu un lait-motiv al resorbirii efectului pozitiv în bilanțurile producătorilor de energie al scumpirilor din anii 2021-2022, care au făcut ca sumele încasate de la consumatori să crească substanțial.
Cel mai vizibil a fost în cazul Nuclearelectrica (SNN) și al Hidroelectrica (H2O), unde profiturile nete au scăzut cu o treime. În cazul producătorului de energie hidro, totuși, titlurile au găsit o ancoră pe palierul de 120,00 lei/acțiune, nu departe de reperul cotației aferente ajustării ex-dividend din mai.
Tot în zona știrilor negative, mulți emitenți au raportat pierderi. Este vorba despre Impact Developer & Contractor (IMP), Vrancart Adjud (VNC), Bittnet Systems (BNET), Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), Romcarbon Buzău (ROCE), Ropharma Brașov (RPH) și din piața AeRO Life is Hard (LIH), Agroserv Măriuța (MILK), Fort (4RT) și 2Performant Network (2P).
CITEȘTE ȘI Turbomecanica – majorare explozivă a profitului netAlte societăți au raportat scăderi drastice ale câștigurilor nete la 9 luni, de peste 50% sau chiar de câteva ori. Aici menționăm Rompetrol Well Services (PTR), Chimcomplex Borzești (CRC), Compa Sibiu (CMP), Simtel Team (SMTL), Transilvania Broker de Asigurare (TBK), IAR Brașov (IARV), Artego Târgu-Jiu (ARTE), Farmaceutica Remedia Deva (RMAH), Bursa de Valori București (BVB), Conpet Ploiești (COTE), Șantierul Naval Orșova (SNO), Prefab (PREH), SIPEX Company (SPX).
În mod particular iese în evidență declinul de aproximativ 8,5 ori al profitului net al companiei Transport Trade Services (TTS), rezultat al resorbirii impactului favorabil pe cerere și tarife a transportului fluvial de la Dunărea de Jos, în special al cerealelor ucrainiene, în contextul conflictului de la Est, în anii 2022-2023. Compania a folosit oportunitatea crescându-și notorietatea la bursă, distribuind dividende sporite, dar și încorporând la capitalul social, suma de 120,00 milioane lei, într-o operațiune de piață derulată în vară. Acum, însă șocul vine pe cotații. Un trend puternic descendent accelerat în noiembrie a înjumătățit prețul titlurilor față de maximul consemnat în februarie.
Un declin mai consistent al profitului net la 9 luni, de 42% l-a mai raportat și firma de sofware AROBS Transilvania (AROBS). O dinamică apropiată, -38%, a avut-o și rezultatul net al Electrica (EL). Câștigul net al liderului logistic Aquila Part Prod Com (AQ) a coborât cu 21% și cel al BRD Groupe Sociét Générale (BRD) a suferit un declin de aproximativ 10%.
CITEȘTE ȘI Profit net cu 10% mai mare pentru banca maib de la ChișinăuLa polul opus sunt companiile care au afișat salturi de peste 40% sau chiar de câteva ori a profiturilor nete. Menționăm aici Banca Transilvania (TLV), MedLife (M), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), Zentiva România (SCD), Sphera Franchise Group (SFG), SafeTech Innovations (SAFE), AAGES (AAG), Turbomecanica (TBM), Socep Constanța (SOCP) și Bermas Suceava (BRM).
Se distinge în mod particular saltul de 10 ori al câștigului net al companiei Digi Communications (DIGI), care a reușit, grație performanțelor financiare să se ancoreze în zona unor capitalizări maxime, mai mari de 50% față de valoarea companiei de la listarea sa din primăvara anului 2017. Robustețea cotației este evidențiată pe graficul atașat.
O creștere de 14% a o rezultatului net a raportat Antibiotice (ATB), în timp ce avans de aproape 5% au afișat Biofarm (BIO), Romgaz (SNG), și Meta Estate Trust (MET), ultima de pe Sistemul Multilateral de Tranzaționare AeRO.
Remarcăm trecerea pe profit ale unor companii care au anterior au afișat pierdere. Este vorba despre Alro Slatina (ALR), Electromagnetica (ELMA) și iHunt Technologies (HUNT). Deviații mici față de reperele din urmă cu un an au fost pentru companii precum Comelf Bistrița (CMF), Purcari Wineries (WINE), Aerostar (ARS), Alumil Rom Industry (ALU), Arctic Stream (AST) sau Promateris (PPL).
Ce oportunități au mai existat în piață
Deși nu este în sezonul tradițional al repartizărior de cash, portofoliile acționarilor Sphera Franchise Group (SFG) au fost beneficiarele unei a 2-a distribuții de dividend în acest an, în valoare egală de 1,05 lei/acțiune, cu cel de la jumătatea anului.
Din zona susținerii cotațiilor în piață, în noiembrie o veste a venit de la Banca Transilvania care a inițiat până la finalul anului un plan de răscumpărare care are perspectiva să depășească 10 milioane euro până la finalul acestui an.
CITEȘTE ȘI Life is Hard – pe pierdere la 9 luniApetitul la cumpărare există și pe segmentul de retail. Asociația Administratorilor de Fonduri a raportat în această lună depășirea unui număr de 750.000 de investitori la finele trimestrului 3, precum și un record de aproape 26 miliarde lei al activelor fondurilor deschise de investiții.
Tot în zona fondurilor de investiții, compania croată InterCapital a anunțat lansarea unui nou ETF la BVB, care va replica structura indicelui SBITOPtr al Bursei de la Ljubljana, în timp ce fondul Agista dedicat pieței AeRO ar urma săn dobândească pachetul majoritar de la firma de securitate cibernetica Fort (4RT) într-o tranzacție pe care o inițiază Bittnet Systems (BNET).