După ce în prima parte a anului trecut au avut creșteri explozive la declanșarea conflictului din Ucraina, acțiunile marilor corporații din industria de armament a SUA s-au înscris pe o traiectorie agresiv descendentă, chiar și într-o etapă de evoluție pozitivă a bursei de la New York. Cea mai mare bancă de investiții americană taie masiv țintele de preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă neapărat că vine pacea.
Capitalizările record de la finalul anului trecut ale companiilor din sectorul american de apărare reflectă lupta geopolitică între marile puteri, dar nu iau în calcul posibilitatea concentrării Congresului SUA asupra problemei datoriei publice și a deficitului bugetar, cu efecte constrângătoare asupra cheltuielilor de înarmare, atrage atenția o analiză a băncii de investiții Goldman Sachs.
Aceasta a retrogradat, în consecință, marile nume ale industriei. Raytheon Technologies (RTX), producătorul celebrelor sisteme Patriot, este singura companie față de care instituția de credit menține o poziție neutră, dar pentru alți 2 competitori tăierile sunt masive.
Încă înainte de nota negativă a Goldman Sachs, acțiunile companiilor din domeniu s-au înscris pe o traiectorie puternic descendentă. Aceasta chiar s-a accelerat de la începutul anului, paradoxal, chiar și într-o perioadă în care indicele S&P500 s-a aflat pe un impuls pozitiv. Un grafic comparativ care contrapune indicele extins de la New York Stock Exchange marilor nume din sectorul de apărare evidențiază această realitate.
Precipitarea valului de vânzări a venit în contextul în care alegerea ca șef al Camerei Reprezentanților a republicanului Kevin McCarthy a fost foarte dificilă, în urma unor runde succesive de voturi.
Desemnarea a fost realizată doar după ce acesta a făcut o serie de concesii masive unor congresmeni conservatori care promovează tăieri masive ale cheltuielilor bugetare, dar au și vederi negative față de finanțarea și înarmarea Ucrainei.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Repere de tranzacționare pe acțiunile AlroGraficul atașat al acțiunilor Lockheed Martin (LMT), producătorul celebrelor avioane de luptă F-35, arată o explozie de 40% a cotației la declanșarea conflictului de la Est, când atmosfera generală la nivelul claselor politice ale statelor vestice a devenit mai favorabile majorării cheltuielilor de înarmare.
Nu numai că anul 2022 a adus un record al cheltuielilor de apărare ale SUA, dar bugetul pentru anul în curs adoptat de formula veche a Congresului le-a majorat cu 10%, peste ce a cerut președintele Joe Biden.
Este o realitate pe care impasul la alegerea lui McCarthy o arată ca fiind schimbată, acesta urmând să aibă presiuni foarte mari pentru tăierea cheltuielilor discreționare la nivel federal, ceea ce ar aduce în atenție și costurile înarmării.
CITEȘTE ȘI BERD finanțează un program pentru îmbunătățirea relațiilor cu investitorii a companiilor listateScenariul de bază de la Goldman Sachs nu este neapărat că vor fi ajustări ale bugetelor deja aprobate, dar dezbaterile pe lângă subiect nu vor mai lăsa condițiile politice care în ultimii 8 ani au adus majorări continue ale cheltuielilor în domeniu.
„Nu semnalăm că SUA va tăia cheltuielile de apărare; spunem că actualii indicatori de evaluare – și după ce avem de la investitorii din piață – includ în prețuri că bugetul de înarmare va crește constant cu 5-6% pentru următorii 5-6 ani”, a declarat pentru CNBC, Noah Poponak, analistul de la Goldman Sachs care este autorul raportului.
CITEȘTE ȘI GRAFICE Intră bani în Europa. Mesaj de la șeful Rockefeller International - VIDEORecomandarea băncii de investiții este de „vânzare” atât pentru Lockheed Martin, unde este indicat un preț-țintă de 332 de dolari/acțiune, față de 388 dolari/acțiune la notificarea anterioară, cât și pentru Northrop Grumman (NOC), unde prețul indicat este de 375 dolari/acțiune, cu 31% sub maximul de la sfârșitul anului trecut. Titlurile acestei companii au și cel mai abrupt declin, după ce au crescut în 4 secvențe clare în cursul anului 2022, așa cum se vede pe graficul atașat.
Scăderea acțiunilor societăților din sector reprezintă o ajustare la nivelul multiplilor și nu neapărat o indicație pentru o atenuare a tensiunilor geopolitice. „Nu cred că este probabil ca războiul să se încheie în Ucraina”, a afirmat Alex Karp, CEO al furnizorului de soluții tehnologice pentru industria de apărare Palantir (PLTR), prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Totuși, vocile din Congresul SUA critice la adresa finanțării Ucrainei s-au înmulțit după alegerile parlamentare intermediare din toamnă. Congresmanul de Georgia Marjorie Taylor Greene a obținut aprobarea pentru auditarea sumelor acordate în 2022 Guvernului de la Kiev, iar republicanii care l-au ținut în șah pe McCarthy, Matt Gaetz din statul Florida și Lauren Boebert din Colorado, au fost singurii parlamentari care au stat ostentativ jos și nu l-au aplaudat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, atunci când acesta acesta a susținut un discurs în fața Congresului american.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea folosește banii obținuți din vânzarea acțiunilor OMV Petrom pentru o nouă ofertă de răscumpărareImpasul la nivelul industriei de apărare nu este numai pentru numele mari, ci și pentru companiilor cu capitalizare mică. Spre exemplu, pentru acțiunile L3Harris Technologies (LHX), declinul este chiar foarte abrupt, iar acestea s-au întors sub nivelurile de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, așa cum se vede pe graficul atașat.
Pentru Poponak de la Goldman Sachs, problema acțiunilor giganților din industria de armament este aceea că erau la multiplii record în condițiile unor maxime ale bugetului de apărare al SUA. „Este realmente greu să generezi câștiguri suplimentare, privind lucrurile strict matematic, având acest puncte de plecare”, a conchis analistul care a realizat retrogradările.
Chiar și după deprecierile masive de la cumpăna dintre ani, companiile de profil au multiplii de evaluare destul de ridicați și acțiunile conferă randamente ale dividendelor sub cele ale titlurilor de stat emise de Trezoreria SUA.