GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români

GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români
scris 8 feb 2019

Pentru a face bani la bursă, nu trebuie să fii neapărat un specialist. Cu orizont de timp de peste 10 ani, disciplină și investiții constante, oricine poate beneficia de randamentele superioare ale pieței de acțiuni, spune Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București. Cine investea începând de acum 20 de ani doar câte 100 de lei pe care să-i pună în acțiunile lichide românești, acum ar fi avut aproape 150.000 de lei. Investind constant și rezistând tentației de a vinde pe panică în șocuri precum cel din decembrie, oricine poate câștiga bani buni pe termen lung.

Desființarea bursei în timpul ocupației sovietice și limitarea formelor de proprietate privată în regimul socialist au făcut ca mecanismele pieței de acțiuni să fie necunoscute majorității românilor, iar în cei aproape 30 de ani de deschidere a economiei încă în percepția publică „jocul” bursier a rămas ceva ezoteric, apanajul unor cunoscători, a unor oameni cu pregătire deosebită, eventual deținători ai unor informații puțin cunoscute oamenilor de rând.

Urmărește-ne și pe Google News

Încă de la începutul mandatului său de director general al Bursei de Valori București, din luna ianuarie a anului trecut, Adrian Tănase, cel care înainte a administrat, timp de 8 ani, portofoliile fondurilor de pensii ING și NN, și-a propus să popularizeze piața bursieră în așa fel ca o parte cât mai mare din cei care dispun de economii să înțeleagă că aceasta este accesibilă și o bună modalitate de a-și spori averea personală.

Nu este vorba ca toți să devină specialiști. Cu reguli simple, disciplină și toleranță la suișurile și coborâșurile acțiunilor, succes pot avea chiar și cei care nu sunt dispuși să aloce foarte mult timp observării pieței. Este, totuși, o oportunitate de câștig mult prea mare pentru ca aceasta să fie abandonată câtorva inițiați. Investițiile constante pe termen lung, incluzând chiar și plasarea unor sume de bani pe timpuri de panică precum la această cumpănă între ani, sunt în măsură să asigure succesul pe termen lung al unui investitor la bursă.

PROFIT financial.forum - Teodorovici: Reglementările nu trebuie să afecteze competitivitatea instituțiilor financiare și nici capacitatea companiilor de a se finanța. Ce este pregătit pentru Președinția UE asigurată de România CITEȘTE ȘI PROFIT financial.forum - Teodorovici: Reglementările nu trebuie să afecteze competitivitatea instituțiilor financiare și nici capacitatea companiilor de a se finanța. Ce este pregătit pentru Președinția UE asigurată de România

Tănase a avut curiozitatea de a vedea ce randamente ar fi obținut cu 100 de lei pe diverse instrumente din piață care ar fi plasat-o în anul 1998, atunci când el a terminat facultatea. Cel mai bun câștig ar fi fost obținut chiar în acțiunile lichide din componența indicelui BET de la Bursa de Valori București.

Cei 100 de lei ar fi devenit la finele anului trecut 3.299 lei, sumă de aproape 4 ori mai mare decât câștigul nominal în depozite bancare, caz în care suma ar fi fost de 836 de lei.

Dacă este de așteptat ca randamentele de la BVB să nu mai fie la fel de mari ca în ultimii de ani, creșterile de 10-12 ori a sumei de 100 de lei în cazul în care aceasta ar fi fost plasată pe piețe de acțiuni cu nivel de maturitate mai mare încă este un stimulent să pui banii pe bursă.

GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români

Pentru a avea acces la astfel de câștiguri nu trebuie neapărat să devii un inițiat. „A fi specialist pe bursă nu este un lucru simplu”, spune și Tănase, subliniind că nu ajunge ca o persoană să aloce o oră pentru citirea unor ziare. Pentru a fi specialist, trebuie să te ocupi serios; este nevoie de dobândirea unor aptitudini, de talent, de mult timp în urmărirea pieței.

Prin contrast, există mulți ingineri, arhitecți, IT-iști cărora nu le place să facă asta și nici nu îi interesează să urmărească bursa zi de zi. „Marea majoritate a populației se află în situația asta”, spune Tănase. „Nu înseamnă că bursa nu este pentru acești oameni; este și pentru ei.”

Cu disciplină multă și orizont pe termen foarte lung, și aceste persoane pot câștiga. Fără alte competențe, este important să pună bani lună de lună deoparte și să-i investească în acțiuni. Știind că pe termen lung acțiunile produc randamente mai mari decât depozitele bancare, ei trebuie să aibă confortul că, în timp, investițiile lor vor da roade.

Directorul de la BVB a făcut, pe aceleași date privind evoluția piețelor, o simulare a ceea ce ar fi însemnat disponibilizarea a câte 100 de lei în fiecare lună și plasarea acestor sume constant pe bursă. Rezultatul este consistent: echivalentul a aproape 150.000 de lei în acțiuni ar fi fost deja imobilizate, deși suma agregată a depunerilor ar fi fost de numai 23.800 de lei.

GRAFICE Cum să câștigi pe bursă, ca om de rând. Învățături chiar de la șeful BVB, cel care a avut pe mână banii de pensii a milioane de români

Riscurile principale sunt ca anumite companii de pe bursă să dea faliment –  iar acesta se mijlocește prin diversificare, adică investiția într-un portofoliu mai larg de acțiuni – și acela de la nivel global al unor evenmente care să precipite o criză globală, și aici este timpul cel care rezolvă.

„Trebuie să acordați timp investițiilor în acțiuni astfel încât să aveți performanțe superioare. Trebuie să aveți răbdare, trebuie să aveți disciplină”, spune Tănase de la BVB, care oferă exemplul maratonistului Andrei Roșu, cel care face curse de durată.

EXCLUSIV Reducerea contribuției la Pilonul II, la Curtea Constituțională CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Reducerea contribuției la Pilonul II, la Curtea Constituțională

O comparație asemănătoare o oferă și cei de la Erste Asset Management, cei mai mari administratori din piața fondurilor mutuale, atunci când se referă la investițiile pe bursă. „Călătoria, din păcate, e grea. E un maraton. Nu o cursă de sprint”, spune Mihnea Bărbulescu, director de vânzări la Erste AM, adăugând că investitorul pe termen lung de la bursă se aseamănă mai mult cu maratoniști precum Roșu decât cu recordmanul la 100 de metri, Usain Bolt.

„Esențial în investiții este să aveți orizontul de timp de peste 10 ani. Niciodată să nu încercați să investiți pe un orizont de timp care e cuprins între 0 și 5 ani”, afirmă Bărbulescu. „Știu că e trist. Toți vrem să ne îmbogățim repede.”

Investițiile foarte bune sunt plictisitoare

Un alt adevăr contraintuitiv este acela că nu trebuie să descoperi acțiuni insolite sau sau să urmărești povești despre creșteri de zeci de or în numai câțiva ani în domeniul biotehnologiei sau IT. „Investițiile foarte bune sunt plictisitoare”, zice reprezentantul Erste AM, subliniind că și o creștere anuală de numai cu puțin peste 10% asigură în doar 6 ani dublarea principalului.

Poți să începi și cu puțini bani. Plasamentele trebuie să fie, însă, constante

Care este un nivel optim al investițiilor pe bursă? Probabil că acesta nu există, spune Dan Rusu, Head of Research la Banca Transilvania, adăugând că acesta ar fi un motiv pentru amânarea repetată a momentului primei investiții. Limitare nu ar trebui să existe. Și dacă sunt investiți 100-200 de lei, este foarte bine, iar simulările realizate arată că rezultatele sunt foarte, foarte bune pe termen lung. „Dacă începeți cu 2.000 de lei să testați piața este super OK”, rezumă Rusu.

Analiza tehnică, mai ușor de folosit. „Clar veți fi mai satisfăcuți”

Încercarea de a anticipa performanțele acțiunilor în funcție de datele activității companiilor ar putea fi una mult prea dură pentru investitorii neinițiați. Analiza fundamentală e dificil de folosit este un avertisment de la analistul Băncii Transilvania. Aceasta presupune stabilirea unui preț-țintă în funcție de bilanțuri, de cifre, teoretic aflarea valorii companiei.

Dan Rusu este sceptic: „În analiza fundamentală sunt foarte multe premise, foarte multe ipoteze care ați fi surprinși să vedeți cât sunt de infirmatede realitate, până la urmă.” Chiar și dacă determini valoarea justificată, e greu să zici că piața va ajunge acolo.

Alternativa pentru investitorii individuali o reprezintă analiza tehnică, adică graficele care deslușesc tendințele pieței prin citirea raportului de forțe dintre cumpărători și vânzători. „Clar veți fi mai satisfăcuți dacă veți folosi o metodă mai flexibilă, pe termen mai scurt, care să vă ajute să reacționați mai ușor”, a conchis Rusu de la Banca Transilvania.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
adrian tanase
mihnea barbulescu
erste am
banca transilvania
dan rusu