GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm

Sursa foto: Maciek905 | Dreamstime.com

scris 9 ian 2023

În ultimele luni, investitorii au încercat să stabilizeze cotația pentru Biofarm după căderea abruptă a acțiunilor producătorului de medicamente din prima jumătate a anului trecut. BRK Financial Group dă o țintă de preț cu aproape un sfert față de actuala valoare din piața reglementată.

Într-un an 2020 cu un declin de 10% al indicelui BET de la Bursa de Valori București, acțiunile Biofarm București (BIO) au subperformat pieței cu un șoc negativ de 26,10%, compensat doar în mică măsură de distribuirea în septembrie a unui dividend brut de 0,024 lei/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News

Prăbușirea cotației a venit la vânzările pe panică de la declanșarea conflictului din Ucraina, când au fost atinse și minimele din piață, iar ricoșeul care a venit chiar a fost brutal amendat până la finalul primei luni de vară.

Foști șefi ai Transelectrica cer bani pentru că ar fi fost demiși ilegal. Există și un dosar penal CITEȘTE ȘI Foști șefi ai Transelectrica cer bani pentru că ar fi fost demiși ilegal. Există și un dosar penal

De atunci, cumpărătorii au reușit să stabilizeze cotația, iar graficul zilnic indică tatonări multiple pentru găsirea unui prag minimal de la care să se reia tendința pozitivă, așa-numitul „bottoming process”.

După publicarea rezultatelor financiare la 9 luni, care au indicat venituri din vânzări de 208,89 milioane lei, în urcare cu 16,79% față de cele de 178,85 milioane lei din exercițiul financiar precedent, cotația chiar a tins la o inversare a tendinței pentru maxime și minime din ce în ce mai ridicate, specifice secvențelor pozitive, conform teoriei lui Dow.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm

Este și răstimpul în care casa de brokeraj clujeană BRK Financial Group, menținând recomandarea de cumpărare, a ridicat ținta de preț la 0,7585 lei/acțiune, nivel cu 23,94% peste ultima valoare de închidere de la BVB, de 0,6120 lei/acțiune.

Este un reper stabilit în funcție de metoda prin reevaluare a fluxurilor de numerar, dar acesta are și semnificații tehnice. Este zona în care „taurii” au încercat să apere cotațiile la tendințele de vânzare de la cumpăna anilor 2021-2022 și unde au reușit 3 respingeri majore, așa cum se vede pe graficul de mai jos.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm

Profitul net la 9 luni a crescut cu 19,86%, la 65,73 milioane lei, de la 54,84 milioane lei în perioada similară din 2021. La S1, rezultatul net era de 43,64 milioane lei, iar, pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 60,35 milioane lei, din care societatea a distribuit 39% sub formă de dividende.

Din punct de vedere tehnic, pe termen scurt, cotația s-a înscris pe un canal ascendent, în care cumpărătorii tatonează cu prudență, impulsurile de apreciere fiind în pași mici. Pentru investitorii care achiziționează pachete de acțiuni în această zonă, avantajul este că un stop-loss poate fi găsit foarte strâns sub limita inferioară a coridorului de variație sau sub ultimul minim relativ din decembrie din zona de 0,5700 lei/acțiune.

Implementarea sistemului IT pentru monitorizarea pieței de capital românești se amână a doua oară CITEȘTE ȘI Implementarea sistemului IT pentru monitorizarea pieței de capital românești se amână a doua oară

Activele totale ale Biofarm – societate controlată în proporție de 88,32% în concertare de SIF Muntenia (SIF4) și SIF Banat Crișana (SIF1) – se ridicau, la data de 30 septembrie, la 458,69 milioane lei, în urcare cu 9,53% față de cele 418,78 milioane lei de la finalul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 2,52%, la 83,82 milioane lei, de la 85,99 milioane lei.

Pentru investitorii care consideră ținta BRK prea îndrăzneață, o potențială zonă de marcare de profit mai conservatoare este în jurul palierului de 0,7000 lei/acțiune, unde s-au aglomerat mai multe tranzacții în lunile martie-aprilie și care ar lăsa încă posibilitatea unui câștig de aproximativ 15%.

viewscnt
Afla mai multe despre
biofarm
sif muntenia
bvb
bursa
sif banat crisana
dividende
brk financial group