Franklin Templeton International Services, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea (FP), informează inveestitorii de pe bursă că emitentul listat la cota BVB a primit o solicitare de convocarea a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, pe ordinea de zi figurând o propunere de repartizare de cash.
Acționarii concentrând cel puțin 5% din titlurile Fondului solicită acordarea unui dividend brut de 0,04530 lei/acțiune, cu data plății 17 august.
Calculat la nivel net și raportat la ultimul preț de pe bursă, de 0,5810 lei/acțiune, al titlurilor cu simbolul FP, acesta ar urma să ofere un randament de 6,55%.
Acționarii Fondului aduc în argumentul cererii de distribuire existența unor disponibilități bănești pe bilanțul FP, așa cum acesta a fost afișat pentru data de 30 aprilie.
Astfel, profitul net distribuibil pe baza rezultatelor din 2025 și profitul anilor precedenți nedistribuit se ridică la 133,62 milioane lei.
De asemenea, FP a raportat numerar și echivalent în numerar de 50,59 milioane lei și depozite bancare de 96,46 milioane lei.















