Indicii principali ai bursei românești au câștigat cu puțin peste un procent. Fluxul de bani cel mai important, triplu față de valoarea de tranzacționare din piața secundară, este pe cele 3 instrumente financiare pentru care în această perioadă Ministerul Finanțelor Publice are deschisă perioada de subscriere.
Ceea ce ar fi putut reprezenta o sesiune de repaos la Bursa de Valori București în impulsul pozitiv început de miercurea trecută – și care s-a resimțit la nivelul rulajului pieței de acțiuni care a fost de numai 33,28 milioane lei (6,83 milioane euro) – a fost salvat de saltul de 2,94% al titlurilor OMV Petrom (SNP) care au închis la prețul de 0,3500 lei/acțiune, pe transferuri de 4,61 milioane lei. În siaj, la același capitol energetic, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avut o revenire de 1,52%, până la prețul de 26,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,59 milioane lei.
Dinamica a fost mai atenuată la nivelul celei mai lichide acțiuni, cu tranzacții de 8,94 milioane lei, cea a Băncii Transilvania (TLV), care a închis la prețul de 2,1400 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 12,28 miliarde lei (2,52 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 1,72%, până la prețul de 13,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,32 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Oferta de răscumpărare de la Artego Târgu Jiu a fost subscrisă în proporție de 94%Sunt mișcări care au antrenat creșteri la nivelul întregii piețe: +1,13% pentru indicele compozit BET Plus, +1,68% pentru indicele energetic BET-NG, +0,17% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 39.334,98 puncte și +1,15% pentru indicele BET care a urcat la valoarea de 9.173,76 puncte, ultimul fiind pe o tendință de reacție din media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200).
Piața românească a supraperformat burselor dezvoltate care au avut o ședință de indecizie, cu un tabloul al închiderilor divergente la nivel european: -0,13% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,28% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,07% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,08% pentru indicele DAX30 din Germania, +0,61% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,30% pentru indicele BUX de la Budapesta și +1,39% pentru indicele PX de la Praga.
Pe o tendință negativă la BVB, cu un recul de 1,57%, până la prețul de 12,50 lei/acțiune, s-au aflat titlurile Sphera Franchise Group (SFG) care au adunat transferuri de 4,32 milioane lei. Tot dintre acțiunile venite în ultima rundă majoră de listări, titlurile Purcari Wineries (WINE) au avansat cu 1,89%, până la prețul de 21,60 lei/acțiune, pe o activitate de 1,78 milioane lei.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ KMG International vrea să vândă divizia de servicii la sondă a Rompetrol, care lucrează pentru Romgaz și OMV PetromÎn piața secundară de obligațiuni, schimburile s-au ridicat la 9,48 milioane lei, cel mai mare interes fiind pentru emisiunea denominată în euro scadentă în august 2025 (R2508AE) care cumulat tranzacții de 4,33 milioane lei, și titlurile obligatare în lei cu maturitate în anul 2024 (R2408A) ce au adunat transferuri de 4,05 milioane lei. Sunt reverberații față de plasmentele din piața primară unde cele 3 emisiuni puse în vânzare de Minsterul Finanțelor Publice au strâns astăzi subscrieri în echivalent de peste 32 milioane euro.
În piața de acțiuni reperul unor schimburi de 1 milion de lei a fost depășit de 3 simboluri: titlurile Nuclearelectrica (SNN) ce au crescut cu 0,24%, până la prețul de 16,84 lei/acțiune, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) ,care s-au corectat cu 0,23%, până la prețul de 0,4260 lei/acțiune, și titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au staționat la prețul de 1,3150 lei/acțiune.