Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea, a anunțat încheierea, începând de astăzi, a programului de stabilizare a prețului pentru acțiunile Hidroelectrica, indicând că a vândut integral participația la producătorul de energie hidro.
Fondul Proprietatea (FP) iese din acționariatul Hidroelectrica (H2O), unde a avut o deținere de 19,94% din totalul titlurilor. Mișcarea a fost anticipată de Profit.ro încă dinaintea închiderii ofertei publice, în condițiile în care suprasubscrierea pe tranșa investitorilor instituționali crea premisele înstrăinării întregului pachet.
Aceasta s-a întâmplat prin exercitarea opțiunii de supra-alocare pentru 11,70 milioane acțiuni de către Citigroup ca manager de stabilizare, însă, cu titlurile vândute, acesta și Erste nu au utilizat banii pentru declanșarea programului de stabilizare. Astfel, nu a fost achiziționată nicio acțiune prin așa-numita opțiune „greenshoe”, iar banii au fost returnați integral Fondului Proprietatea.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
CITEȘTE ȘI OMV Petrom: Revizia Petrobrazi s-a prelungit cu 2 săptămâni
Programul de stabilizare ar fi urmat să fie demarat de agenții de stabilizare Citi și BCR în cazul în care cotația Hidroelectrica ar fi coborât sub prețul de 104,00 lei/acțiune al ofertei publice primare. Deschiderea peste acest reper și consolidarea la nieluri superioare în primele zile de prezență în ring a titlurilor cu simbolul H2O a făcut să nu fie nevoie de declanșarea mecanismului.
Vânzând întregul pachet, Fondul Proprietatea poate face o returnare masivă de cash către acționari, bani programați să vină repede. Convocatorul pentru AGA din 18 august propune un dividend special cu un nivel brut de 1,4942 lei/acțiune, care ar urma să fie distribuit în septembrie.
În urma operațiunii de piață derulată la Hidroelectrica, Fondul Proprietatea, emitent care a marcat deceniul trecut de la BVB, scade în relevanță, rămânând un simplu vehicul financiar cu capitalizare mică, prin care investitorii de portofoliu pot lua expunere pe companii unde statul este acționar majoritar, precum Salrom, Aeroporturi București sau Administrația Porturilor Maritime.