Neîncasările Hidroelectrica din facturi neemise clienților s-au dublat în 3 luni

Neîncasările Hidroelectrica din facturi neemise clienților s-au dublat în 3 luni
scris 14 iul 2023

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, proaspăt listată triumfal la Bursa de Valori București (BVB) și având până nu demult cea mai avantajoasă ofertă pentru gospodăriile populației de pe piață, și-a dublat în primele 3 luni ale anului valoarea veniturilor nefacturate și deci neîncasate pe segmentul de furnizare, potrivit datelor oficiale ale companiei.

Aceasta a crescut de peste 2,3 ori, de la 767,6 milioane lei la finalul anului trecut la 1,81 miliarde lei după primul trimestru din 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Chinezii de la Honor lansează cel mai subțire smartphone pliabil CITEȘTE ȘI VIDEO Chinezii de la Honor lansează cel mai subțire smartphone pliabil

Astfel, suma veniturilor nefacturate incluse in creanțele comerciale a fost de 2,044 miliarde lei valoare brută la 31 martie 2023 (1,116 miliarde lei la 31 decembrie 2022), din care 1,810 miliarde lei valoare brută se referă la segmentul de furnizare a energiei electrice (767,612 milioane lei la 31 decembrie 2022).

În 2022, grupul a început implementarea unui nou sistem de facturare, aspect care, împreună cu modificările frecvente ale reglementărilor cu privire la prețurile de furnizare către consumatorii finali și cu creșterea semnificativă a numărului de clienți din segmentul de furnizare, a condus la o întârziere semnificativă în procesul de facturare și la un sold semnificativ al veniturilor nefacturate la 31 martie 2023 și 31 decembrie 2022″, se menționează în cel mai recent raport trimestrial al Hidroelectrica.

Guvernul nu a stabilit încă măsurile fiscale - discută cu CE pentru a nu pierde fonduri UE, pe masă fiind o serie foarte largă de propuneri din raportul Băncii Mondiale. Ulterior, ce măsuri vor fi adoptate depinde de negocierea politică dintre PSD și PNL CITEȘTE ȘI Guvernul nu a stabilit încă măsurile fiscale - discută cu CE pentru a nu pierde fonduri UE, pe masă fiind o serie foarte largă de propuneri din raportul Băncii Mondiale. Ulterior, ce măsuri vor fi adoptate depinde de negocierea politică dintre PSD și PNL

În ultima parte a lunii trecute, Hidroelectrica a început să emită facturile aferente consumului lunii martie 2023.

Veniturile totale ale Hidroelectrica s-au ridicat la 3,272 miliarde lei în T1 2023, din care 1,155 miliarde lei pe segmentul de furnizare către clienți finali (casnici și noncasnici), ceea ce reprezintă mai mult de o treime (35,3%), relevă sursa citată.

DOCUMENT Ambasada României în SUA și-a cumpărat lobby la Washington de minim 50.000 dolari pe lună. A angajat una dintre cele mai mari case de avocatură din lume. Obiective vagi CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ambasada României în SUA și-a cumpărat lobby la Washington de minim 50.000 dolari pe lună. A angajat una dintre cele mai mari case de avocatură din lume. Obiective vagi

Compania a înregistrat un profit net de 1,723 miliarde lei în primele 3 luni ale anului, față de 1,287 miliarde lei în perioada similară din 2022.

″În perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2023, grupul a produs 4.410 GWh (perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2022: 3.299 GWh) și a vândut 4.831 GWh (perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2022: 3.463 GWh). Din cantitatea totală vândută, 1.479 GWh au fost furnizați consumatorilor finali în perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2023 (724 GWh în perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2022)″, se mai precizează în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
facturi hidroelectrica
profit hidroelectrica
furnizare hidroelectrica