Cel mai slab debut în programul Fidelis. Subscrieri mai mici de 3 milioane de euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație

Cel mai slab debut în programul Fidelis. Subscrieri mai mici de 3 milioane de euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație

Sursa foto: Rangizzz | Dreamstime.com

scris 6 dec 2022

În condițiile în care interesul pentru titlurile de stat a frânat puternic în toamnă, când plasamentele au fost la jumătate față de cele din primăvară, și la ultimul exercițiu în programul Fildelis din acest an prima zi a fost marcată de ezitare.

Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum - Piețele financiare și provocările noilor crize - Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.

Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Promovarea a 2 scadențe la randamente comparabile cu cele de acum 3 luni de către Ministerul Finanțelor Publice și cele mai bune dobânzi la titlurile denominate în euro nu au fost în măsură să precipite investitorii de la Bursa de Valori București să cumpere aceste instrumente în prima zi a ofertei publice.

Urmărește-ne și pe Google News

Dimpotrivă, participarea a fost foarte mică, în echivalent 2,88 milioane euro. Spre comparație, la exercițiul din toamnă, care a fost unul cu un declin semnificativ în participare, la debut erau introduse ordine cu valoare agregată de 7 milioane euro, deși atunci erau 3 emisiuni, față de 4 instrumente financiare în prezent.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Începutul de decembrie poate să aducă niște fluctuații pentru piața petrolului CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Începutul de decembrie poate să aducă niște fluctuații pentru piața petrolului

Dezamăgirea față de parcursul în piața secundară a titlurilor de stat emise până acum și perspectivele necunoscute față de ciclul de dobânzi îi îndeamnă pe investitori la o prudență care a devenit evidentă încă de la oferta primară din toamă.

Atunci, în sistemul Bursei de Valori București au fost introduse, în etapa de subscriere de 2 săptămâni, peste 7.000 de ordine de cumpărare a titlurilor de stat pentru populație din programul Fidelis, valoarea agregată a acestor plasamente fiind în echivalent a 206,50 milioane euro.

A fost o participare cu 29,17% mai mică decât cea de la ediția precedentă din vară, când pentru cele 4 emisiuni scoase la licitație de Ministerul Finanțelor Publice au fost subscrieri de 291,55 milioane euro. Scăderea este chiar și mai drastică, de 48,10% față de oferta din primăvară, când investitorii activi la BVB au cumpărat obligațiuni guvernamentale în valoare de 397,95 milioane euro.

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, la Gala Profit.ro: De ce este dolarul puternic și care vor fi consecințele CITEȘTE ȘI Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, la Gala Profit.ro: De ce este dolarul puternic și care vor fi consecințele

În cazul actualei oferte, cele mai multe ordine, în echivalent 1,14 milioane euro, s-au strâns pentru titlurile de stat în euro scadente în demcembrie 2024 (2412AE) și care poartă un cupon anual de 3,70%. La titlurile denominate în moneda unică europeană cu maturitate la 1 an și cu dobândă de 2,70% (R2312AE) au fost cumulate subscrieri pentru unități în valoare de aproximativ 656.000 de euro.

În oglindă față de alte exerciții, de data aceasta interesul a fost, cel puțin la debut, mai slab pentru titlurile denominate în lei, nu atât prin numărul ordinelor, cât prin valoarea cumulată a acestora. Astfel, emisiunea scandentă anul viitor (R2312B) cu randament de 7,65% a cumulat subscrieri pentru aproape 32.000 de unități cu o valoare de 3,20 milioane lei (aproximativ 650.000 de euro) și titlurile cu maturitate în decembrie 2024 (R2512A), având un cupon anual de 8,00%, au însumat ordine cu o valoare totală de 2,17 milioane lei (aproximativ 440.000 de euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
bursa
bvb
dobanzi
mfp
fidelis