Bursa românească pășește timid pe tărâmul lui Trump

Bursa românească pășește timid pe tărâmul lui Trump
scris 21 nov 2016

La acest început de săptămână, Bursa de Valori București este caracterizată de oscilații modeste ale cotațiilor și lichiditate slabă. Claudiu Cazacu, analist la X-Trade Brokers, spune că este o atitudine de așteptare pentru a identifica o direcție clară a burselor mature în contextul nou post-electoral din SUA, în care câștigător este republicanul Donald Trump.

Volatilitatea pe care mizau observatorii și jucătorii din piețele financiare internaționale că va apărea după alegerile prezidențiale americane a fost confirmată, cu atât mai mult cu cât victoria a aparținut candidatului perceput de investitori ca fiind impredictibil, republicanul Donald Trump. Tendința pare clară: întărire a dolarului, apreciere a activelor de risc, scădere pe piața de bonduri. Piețele se apropie însă de un punct de inflexiune pentru a se vedea care va fi direcția de durată în „tărâmul lui Trump” („Trumpland”), sintagma care a dat titlul ultimului documentar al regizorului laureat cu Premiul Oscar, Michael Moore.

Urmărește-ne și pe Google News
Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă CITEȘTE ȘI Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă

La București, această nervozitate se resimte într-o mai mică măsură. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 17,08 milioane lei (3,78 milioane euro), iar la nivelul indicilor închiderile au fost divergente. „O sesiune aproape neutră”, este caracterizarea lui Claudiu Cazacu, Chief Strategist la furnizorul de servicii de tranzacționare forex XTB România. Unele acțiuni au terminat „pe verde”, altele s-au depreciat, în timp ce titlurile Romgaz (SNG), Transgaz (TGN), Electrica (EL) și Transelectrica (TEL) au încheiat pe nivelurile de referință ale ședinței precedente.

„Piața noastră nu are altceva decât o atitudine de așteptare”, a declarat pentru Profit.ro Cazacu. Astfel, investitorii activi pe bursa locală vor să vadă direcția de afară după alegerile prezidențiale din SUA. Sunt condițiile în care jucătorii își diminuează dorința de a lua poziții mai mari pe piață, ceea ce se răsfrânge asupra lichidității.

Cele mai lichide titluri au profil financiar

Indicele BET a urcat cu 0,24%, până la nivelul de 6.840,88 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a câștigat 0,25%. Cel mai lichid emitent de la la cota BVB, cu transferuri însumând 4,90 milioane lei. Banca Transilvania (TLV) a avut o apreciere peste media pieței, de 0,86%, închizând la prețul de 2,335 lei/acțiune, nivel cu 4,10% sub maximul ex-dividend de 2,435 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a avansat cu 0,36%, până pe palierul de 11,00 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,42 milioane lei, în timp ce titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listate secundar la București, au pierdut 1,23%.

Pe locul 2 în topul rulajelor, cu schimburi în valoare de 3,38 milioane lei, s-au regăsit titlurile Fondului Proprietatea (FP) care s-au corectat cu 0,13%, până la prețul de 0,7930 lei/acțiune. Fondul a anunțat astăzi că în cadrul proigramului de răscumpărare de acțiuni au fost achiziționate săptămâna trecută un număr de 6,80 milioane titluri proprii, în valoare de 5,40 milioane lei. A fost o zi ușor negativă și pentru titlurile SIF, ceea ce a determinat închiderea sub referință cu 0,16% a indicelui financiar BET-FI, respectiv pe nivelul de 28.831,86 puncte.

Până la urmă, piețele îl plac pe Trump

Nehotărârea de la BVB este pe undeva de înțeles. Mișcarea post-electorală a piețelor oarecum a surprins, spune Cazacu. Poate nu atât secvența scăderi inițiale urmate de creșteri pe activele de risc, pe cât faptul că impulsul descendent a durat numai câteva ore, spre deosebire de ce ar fi fost de așteptat ca să fie o tendință de câteva zile.

Perioada foarte scurtă de pesimism a fost urmată de atingerea unor noi maxime pe indicele S&P500 al Bursei de la New York, în timp ce indicele Russell2000 al firmelor cu o capitalizare mijlocie și mică are 11 sesiuni consecutive cu închideri pozitive.

Chief-economic advisor Allianz și fost CEO PIMCO: Țineți de cash! CITEȘTE ȘI Chief-economic advisor Allianz și fost CEO PIMCO: Țineți de cash!

Pentru ca bursele să continue avansul, ar fi nevoie de mai multă încredere, iar aceasta nu poate veni decât din mai multă transparență privind politicile viitoare ale noii Administrații. În prezent, înclianția piețelor este de a vedea partea plină a paharului. Investitorii includ în prețuri toate așteptările pozitive față de noul ocupant al fotoliului de la Casa Albă – tăieri de taxe, programe de investiții în infrastructură și un președinte Trump mai echilibrat decât candidatul Trump – în vreme ce elementele percepute ca negative (politicile antiglobaliste și împotriva comerțului liber) sunt trecute în planul secund. Către jumătatea anului 2017, va fi o verificare a acestor așteptări și atunci piața va găsi direcția pentru un trend pe un termen mai lung, spune analistul de la X-Treade Brokers.

Acțiunile OMV Petrom nu revin odată cu prețul petrolului

Titlurile Romgaz au staționat la prețul de 24,15 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,44 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și singura tranzacție specială din piața deal, de 2,41 milioane lei. Societatea a anunțat la închiderea ședinței de ranzacționae semnarea a 2 contracte de servicii transport de gaze naturale cu Transgaz în valoare totală de 161,41 milioane lei. În același timp, a fost reziliat un contract în valoare de 121,09 milioane lei.

Indicele sectorial energetic BET-NG a urcat cu 0,16%. Acțiunea cea mai importantă din structura sa, cea a OMV Petrom (SNP), s-a apreciat cu 0,44%, până la prețul de 0,2260 lei/acțiune. Cazacu spune că este și normală o tendință pozitivă, având în vedere că prețul țițeiului de tip West Texas a crescut de vineri dimineața cu 6-7%.

Totuși, amplitudinea creșterii putea fi mai mare. „Acțiunea Petrom nu a mai trepidat așa cum o făcea într-o vreme”, spune analistul financiar. El spune că, având în vedere oferta masivă a Fondului Proprietatea în care au fost distribuite multe acțiuni, de fiecare dată când apare o revenire a cotației se găsește cineva care să vândă.

Întâi în sus, apoi în jos

Investitorii de la București se uită la bursele mari. Indicele american principal pe maxim și cu titlurile periferice apreciindu-se furibund, în mod normal ar trebui să anunțe o scădere, spune Cazacu. Totuși, indicatorii de sentiment arată o atitudine extrem de rezervată sau chiar pesimistă față de traiectoria ulterioară. Nu este un comportament care să prevestească o întoarcere a pieței. De obicei, schimbarea de trend apare atunci când toată lumea este îmbarcată, aliniată în direcția raliului.

Acesta este contextul în care – deși spune că în economia mondială și în sistemul de credit global există elemente care să imprime volatilitate sau o tendință descendentă – Cazacu mizează pe termen scurt pe un impuls ascendent.

Aceasta ar trebui să se vadă la BVB pe următoarele câteva zile sau 2-3 săptămâni. Să vedem acumulare de interes sau chiar creșteri ușoare, mișcarea fiind însă ceva mai lentă, în ton cu evoluția indicelui german DAX. Abia cînd bursele europene vor da înapoi cu câteva zile de scăderi mai severe, ar urma să vină o corecție mai vizibilă și la noi, conchide Cazacu.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
claudiu cazacu
xtb romania
brd
erste
romgaz
omv petrom
trump