Ziua de tranzacționare a fost marcată pe marile burse ale lumii de aceeași tendință de marcare de profituri manifestă încă de la debutul săptămânii,. Intraday, indicele DAX40 din Germania a coborât sub nivelul de 26.000 de puncte, în timp ce la New York indicele Dow Jones Industrial Average a gravitat, din nou, către zona de 53.000 de puncte.
Este contextul în care și la BVB piața a bătut în retragere, cu un declin de 0,18% al indicelui reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 36.421,79 de puncte, marginal sub maximul istoric atins doar în ziua precedentă, așa cum se vede pe graficul atașat.
Rulajul de 104,37 milioane lei (19,87 milioane euro) a fost apropiat de reperele consistente ale multor sesiuni de din anul 2026 care au susținut trendul de creștere.
Cele mai mari tranzacții, de 22,58 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Romgaz (SNG), ce s-au corectat cu 0,30%, până la prețul de 19,84 lei/acțiune. Titlurile celuilalt producător de gaze naturale, OMV Petrom (SNP), au coborât, de asemenea, cu 0,93%, până la prețul de 1,2830 lei/acțiune, pe transferuri de 12,08 milioane lei.
Tot pe sectorul energetic, al cărui indice BET-NG s-a depreciat cu 0,27%, titlurile Hidroelectrica (H2O) au avansat cu 0,22%, până la prețul de 184,20 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 9,06 milioane lei, și titlurile Electrica (EL) s-au retras cu 0,72%, până la prețul de 55,40 lei/acțiune, pe schimburi de 6,33 milioane lei.
O activitate apropiată, de 6,63 milioane lei, s-a înregistrat pe titlurile Digi Communications (DIGI), care au staționat la prețul de 67,70 lei/acțiune, într-o zi în care titlurile Digi Spain, listate secundar pe bursele spaniole, și-au croit drum spre maxime.
Pe al 2-lea rulaj al ședinței, de 17,69 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au câștigat un anemic 0,05%, până la prețul de 37,42 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD – Groupe Societe Generale (BRD), s-a apreciat cu 0,27%, până la prețul de 37,50 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,70 milioane lei.
De altfel, sectorul financiar a fost antrenat de înțelegerea prin care Lion Capital (LION) a asigurat exitul fondurilor slovene prezente la Fondul Proprietatea (FP). Dacă titlurile respectivului emitent au urcat cu 1,13%, până la prețul de 0,6250 lei/acțiune, cele ale cumpărătorului au avut un salt de 7,24%, până la prețul de 4,8900 lei/acțiune, influențând creșterea cu 3,23% a indicelui de profil BET-FI, ce a închis la nivelul de 114.544,08 puncte.
În ziua raportării financiare în care a afișat o majorare cu o reime a profitului net semestrial, pe transferuri de 2,64 milioane lei, titlurile Cris-Tim Family Holding (CFH) au pierdut 0,77%, până la prețul de 51,60 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a celui mai mare procesator de carne din România se ridică la 4,16 miliarde lei (792,19 milioane euro).
Interes semnificativ a mai existat pentru 2 acțiuni din sectorul energetic ce fiecvare a adunat volume în zona de 4 milioane lei și care ambele au avut închideri “pe verde”: +0,22%, până la prețul de 91,10 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) și +0,62%, până la prețul de 65,00 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN).















