Avertisment din America: Riscurile din piețele financiare sunt mai mari decât cele care au premers criza din 2008

Avertisment din America: Riscurile din piețele financiare sunt mai mari decât cele care au premers criza din 2008
scris 9 iun 2017

Fondatorul PIMCO, Bill Gross, spune că bondurile și activele sunt supraevaluate. Riscurile de depreciere sunt mai mari decât cele care au premers crizei financiare de la sfârșitul deceniului trecut.

Au intrat bursele în faza lor frizerească? Cel care în piețele financiare și-a câștigat supranumele de „rege al bondurilor” crede că da. Investitorii care acum achiziționează acțiuni și bonduri la prețuri supraevaluate procedează exact ca în butada referitoare la vârfurile baloanelor speculative – „Cumpără mai sus și speră!” – consideră Bill Gross, care acum are în administrare 2 miliarde dolari pentru fondul billion Janus Henderson Global Unconstrained Bond Fund.

Urmărește-ne și pe Google News

Piețele americane financiare sunt la cel mai ridicat nivel de risc de la etapa care a premers crizei financiare, a declarat Gross într-o intervenție pentru Bloomberg TV. Dacă randamentele negative la bonduri arată o supraevaluare în această piață, în schimb pentru activele de risc acest lucru este mai puțin evident, dar riscurile sunt, de asemenea, ridicate, a declarat managerul de fonduri în vârstă de 73 de ani.

UE a amendat agenția de rating Moody\'s, una dintre cele trei care domină piața, cu 1,2 milioane euro pentru că nu oferă informații CITEȘTE ȘI UE a amendat agenția de rating Moody's, una dintre cele trei care domină piața, cu 1,2 milioane euro pentru că nu oferă informații

Gross nu este singur. Cu 2 săptămâni în urmă, traderul și scriitorul Nassim Nicholas Taleb afirma, de asemenea, că noua criză care va surveni actualului trend de creștere pentru instrumentele financiare va fi mai gravă decât cea din 2008. „Este normal. „Cazi și mai de sus”, declarase autorul best-seller-ului „Lebăda neagră”.

Bill Gross este conștient că are o reputație bună în ceea ce privește anticiparea crizelor. Și în ultima sa intervenție a amintit că la PIMCO a fost printre cei care s-au poziționat bine înainte de prăbușirea băncii Lehman Brothers. Acesta a fost contextul în care PIMCO a ajuns să aibă în administrare active de peste 2.000 de miliarde de dolari.

El pune acest trend de creștere pe activele de risc pe expansiunea creditului. Banii pompați din sistemul băncilor centrale au creat supraevaluări atât în piețele de acțiuni, cât și în cele de obligațiuni. Vor fi, însă, câștigurile reduse, cele care vor conduce la schimbarea acestei paradigme de piață. "Sistemul va degenera pentru simplul fapt că randamentele sunt neatractive și oamenii vor prefera să pună banii la saltea", zice Gross, care are un randament de 3,1% pentru fondul său de la începutul anului, supraperformând cu 22% fondurilor comparabile indexate de Bloomberg, anticipează un declin al pieței.

El recomandă investițiile în fondurile închise care se tranzacționează cun un discount ridicat față de activele nete și în general în tot ce este subevaluat. Investițiile în titlurile de stat americane sunt atractive, dacă sunt comparate cu emisiunile trezoreriilor din Germania sau Japonia. Totuși, managerul de fond spune că investitorii nu trebuie să fie suprainvestiți pentru că și bonurile de tezaur ale SUA sunt supraevealuate. El însuși are o poziție foarte mare de cash în portofoliu.

Un avertisment față de riscurile din piață fusese inclus de Gross și într-o notă către investitori de la jumătatea lunii aprilie. „Toate prețurile activelor sunt ridicate la niveluri artificiale”, afirma atunci investitorul legendar.

viewscnt
Afla mai multe despre
bill gross
pimco
criza
janus
bursa
bonduri
sua