Bursa a pierdut jumătate de procent într-o sesiune cu activitate de tranzacționare slabă, în care doar titlurile FP au catalizat investitorii în ziua aprobării ofertei publice de răscumpărare.
Oferta de buy-back de la FP este lansată la prețul de 0,6622 lei/acțiune.
Bursele europene au închis în scădere, continuând un început slab al tranzacțiilor în septembrie. Indicele paneuropean Stoxx 600 ziua în declin cu 1%, toate bursele majore și majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ, relatează CNBC.
Indicele BET a rămas în nemișcare într-o sesiune cu lichiditate mica și în care cele mai tranzacționate acțiuni au avut evoluții de sens contrar.
Reprezentanții Bursei obțin mandatul acționarilor pentru a vota în AGA de la CCP.RO majorarea capitalului social, urmare a unei creșteri de costuri cu soluția tehnologică anunțate în premieră de Profit.ro.
Piața bursieră din România înregistrează una dintre cele mai mari creșteri din Europa, iar investitorii sunt optimiști cu privire la continuarea tendinței, pe măsură ce mai multe companii sunt așteptate să se listeze la bursă, transmite Bloomberg.
Capitalizările de piață ale marilor firme de tehnologie au scăzut în august, pe fondul îngrijorărilor cu privire la creșterea costurilor infrastructurii de inteligență artificială și a riscurilor de recesiune în creștere, care ar face acțiunile deosebit de vulnerabile în timpul unei corecții de piață, transmite Reuters.
Compania Chimcomplex, care a preluat activele Oltchim, a înregistrat în primele 6 luni ale anului o cifră de afaceri de 802,92 milioane lei, cu 1,59% mai mare decât cea de 790,33 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
ROCA Industry, primul holding românesc de materiale de construcții, listat pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul ROC1, anunță aprobarea de către acționari a propunerii de inițiere a primului program de emisiune de obligațiuni a companiei pe piața locală de capital. Valoarea nominală maximă este de 50 de milioane RON (aproximativ 10 milioane EUR), cu un prag de minim de 25 de milioane RON, la atingerea căruia programul va fi declarat încheiat cu succes. Lansarea acestui programul poate fi demarată în următorii doi ani.
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva a realizat în primele 6 luni o cifră de afaceri netă consolidată de 353,39 milioane lei, cu 25,05% mai mare decât cea de 282,60 milioane lei din exercițiul financiar precedent.