După impasul adus de încetarea contractului pentru licența Euronext, Contrapartea Centrală își continuă drumul și obține acordul acționarilor pentru aport de capital suplimentar care să susțină cheltuielile operaționale până la lansarea proiectului și a pieței derivatelor.
În urma unor decizii ale Comitetului Indicilor de la BVB, compania Premier Energy, listată în primăvara acestui an, ajunge în structura indicelui BET, dar și a altor indici.
După o etapă cu sesiuni marcate de lichiditate sub media acestui an, la BVB volumele revin, impulsionate în primul rând de o operațiune de buy-back promovată de FP, dar și de lovirea unor paliere de cotare inferioare în contextul valului de vânzări de pe bursele mari ale lumii.
În pofida unui declin cu o cincime al afacerilor, compania Softbinator Technologies vine cu un rezultat net pozitiv pentru primul semestru, după ce a încheiat anul 2023 pe pierdere.
Flaros pregătește retragerea de la tranzacționare de pe sistemul multilateral administrat de către Bursa de Valori București a acțiunilor, având consecința dobândirii caracterului de societate pe acțiuni de tip închis.
Având deja listate 2 instrumente obligatare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare de la BVB, compania care operează lanțul Teilor vrea să iasă din nou în piață pentru a se finanța pe o maturitate de 5 ani.
Valoarea platformei sociale a lui Donald Trump a pierdut toată creșterea masivă din primăvară. Deși pachetul de acțiuni al fostului președinte încă face, pe hârtie, două miliarde de dolari, el este acum cu aproape trei miliarde sub vârful din martie.
Bursele europene au încheiat tranzacțiile n scădere, urmând pierderile consemnate pe Wall Street și pe piețele din regiunea Asia-Pacific, transmite CNBC.
Compania de software Life is Hard raportează pentru primul semestru o scădere a cifrei de afaceri de 4,58%, la 19,01 milioane lei, de la 19,93 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În același timp, profitul operațional EBITDA a fost de aproximativ 212.000 de lei, comparativ cu câștigul de 5,99 milioane lei de la S1 2023.
Compania care operează bursa de la București face majorare de capital de 8 milioane lei.