Încrederea în economia României continuă să își revină după prăbușirea pe fondul pandemiei. Revenire puternică în construcții și industrie

Încrederea în economia României continuă să își revină după prăbușirea pe fondul pandemiei. Revenire puternică în construcții și industrie
scris 30 iun 2020

Încrederea populației și firmelor în economie a continuat revenirea, în luna iunie, după prăbușirea înregistrată pe fondul pandemiei și restricțiilor aferente. Cea mai rapidă revenire a fost înregistrată în construcții și industrie.

Potrivit datelor pentru luna iunie publicate de Comisia Europeană, indicatorul ESI (Economic Sentiment Indicator), care măsoară încrederea în economie, a urcat la 77,2 puncte, de la 68,5 puncte în luna precedentă.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicatorul a recuperat, până acum, circa o treime din declinul consemnat în martie și aprilie, notează analiștii BCR. 

Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, ar putea desființa peste 7.000 de locuri de muncă CITEȘTE ȘI Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, ar putea desființa peste 7.000 de locuri de muncă

În aprilie, indicatorul a coborât la un minim al ultimilor 18 ani, de 65,3 puncte, pe fondul restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemie de Covid-19. La acel moment, ESI  a înregistat cea mai mare scădere de după 1992, cel mai puternic impact fiind resimțit în industrie, servicii și comerț.

ESI este un indice compozit, realizat pe bază de sondaj, care arată percepția operatorilor economici și a populației privind starea actuală a economiei, precum și așteptările pentru evoluția viitoare.

În iunie, cea mai puternică revenire a încrederii a fost înregistrată în sectorul construcțiilor (+12,9 puncte). De asemenea, o recuperare semnificativă a fost consemnată în industrie (+7,6 puncte).

"Sectorul manufacturier din România beneficiază de pe urma integrării în lanțurile valorice europene, unde măsurile extraordinare de stimulare fiscală și monetară ar putea conduce la o revenire relativ rapidă. Componenta privind așteptările de producție s-a situat foarte aproape de media dinainte de criza Covid-19. Activitatea în sectorul construcțiilor a continuat în lunile recente, ajutată de creșterea investițiilor publice în infrastructură", se arată într-o notă a BCR.

Indicatorul perspectivelor de angajare EEI (Employment Expectations Indicator) a urcat, în iunie, la 91 de puncte, de la 76,2 puncte în mai și 57,9 puncte în aprilie.

Indicatorul a recuperat, în ultimele două luni, aproximativ două treimi din declin înregistrat în martie și aprilie.

Atât ESI, cât și EEI rămân deocamdată sub media pe termen lung, de 100 de puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
esi
incredere economie
sondaj comisia europeana
sondaj ce
incredere economica
bcr
pandemie
industrie
constructii