Băncile din UE amenință că vor părăsi Londra în masă dacă vor fi obligate să își transforme sucursalele în filiale. "Îmi cumpăr bilet doar dus și îi iau pe toți cu mine"

Băncile din UE amenință că vor părăsi Londra în masă dacă vor fi obligate să își transforme sucursalele în filiale. "Îmi cumpăr bilet doar dus și îi iau pe toți cu mine"
scris 10 mai 2017

Băncile europene cu operațiuni în Marea Britanie avertizează că vor transfera mii de angajați în afara țării dacă negocierile pe tema Brexitului vor determina banca centrală să ceară transformarea sucursalelor locale în filiale, mutare care ar necesita injecții suplimentare de capital estimate la 40 miliarde de euro.

"În cazul în care Carney (Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei) decide să oblige băncile din UE să înființeze filiale…, o să cumpăr un bilet doar de dus de la Londra și o să îi iau pe toți (angajații – n.r.) cu mine", a declarat pentru Reuters un director al unei bănci europene, care a vorbit cu condiția anonimatului, din cauza naturii sensibile a subiectului.

Urmărește-ne și pe Google News

Trei dintre băncile europene majore, și anume Deutsche Bank, BNP Paribas și Societe Generale, activează în Marea Britanie prin intermediul sucursalelor, cerințele de capital în cazul acestora fiind mai reduse decât cele pentru filiale, care sunt entități independente, cu personalitate juridică.

Băncile din UE nu privesc cu ochi buni demersul României și al altor state privind stabilirea amortizoarelor de capital CITEȘTE ȘI Băncile din UE nu privesc cu ochi buni demersul României și al altor state privind stabilirea amortizoarelor de capital

În condițiile în care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, autoritățile de reglementare vor insista ca băncile din piață să dispună de suficient capital pentru a asigura absorbția eventualelor pierderi în cazul unei crize financiare, astfel ca cetățenii să nu fie afectați.

Până recent, speculațiile pe tema mutărilor din sectorul bancar post Brexit s-au concentrat pe instituțiile de credit americane, mai ales că multe dintre acestea au avertizat că ar putea fi nevoie să își transfere din angajații de la Londra dacă își vor pierde așa-numitele drepturi de pașaport, în baza cărora pot acorda servicii financiare pe tot teritoriul UE.

Lumina reflectoarelor se îndreaptă acum spre băncile europene, după ce autoritățile de reglementare britanice au declarat că institițiile de credit trebuie să fie pregătite să își stabilească filiale în Marea Britanie, care se vor supune regulamentelor băncii centrale, dacă Marea Britanie și UE nu ajung la un acord privind serviciile financiare.

Schimbare importantă: Digi oferă investitorilor posibilitatea de a-și retrage ordinele până mâine la ora 17.00, ca efect al anchetei DNA în cazul RCS&RDS - Mitică Dragomir. Care ar putea fi impactul CITEȘTE ȘI Schimbare importantă: Digi oferă investitorilor posibilitatea de a-și retrage ordinele până mâine la ora 17.00, ca efect al anchetei DNA în cazul RCS&RDS - Mitică Dragomir. Care ar putea fi impactul

Un raport al Boston Consulting estimează la aproximativ 40 miliarde de euro costurile cu transformarea sucursalelor bancare în filiale. 

Multe bănci europene își desfășoară majoritatea operațiunilor de investment banking, precum vânzări și tranzacții, din Londra, centru financiar botezat "bancherul de investiții al Europei" de Carney.

Deutsche Bank are 9.000 de angajați în Marea Britanie, BNP Paribas – circa 6.500, iar Societe Generale – 4.000.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
ue
marea britanie
sucursale
filiale
brexit
exod