VIDEO Boloș: Întâmpinăm probleme la împrumuturi pentru operațiunile Trezoreriei, am scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută a ministerului. UPDATE: MF nuanțează informația

VIDEO Boloș: Întâmpinăm probleme la împrumuturi pentru operațiunile Trezoreriei, am scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută a ministerului. UPDATE: MF nuanțează informația
scris ieri, 11:46

Ministerul Finanțelor întâmpină probleme la împrumuturile pe care trebuie să le facă pentru a acoperi golurile temporare de casă în operațiunile Trezoreriei, în contextul incertitudinilor politice, astfel că a scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută (buffer) a ministerului pentru a asigura cheltuielile, a declarat ministrul Finanțelor Marcel Boloș. Profit.ro a ascris, în a doua jumătate a lunii noiembrie, citând surse guvernamentale, că rezerva de valută a Ministerului Finanțelor se situează la circa 16 miliarde de euro.

UPDATE 12.00 Potrivit explicațiilor primite de Profit.ro de la Ministerul Finanțelor, declaratia ministrului s-a referit la plățile de serviciu al datoriei pentru care s-a folosit și buffer, dar nu că s-a scos din buffer 6 miliarde de euro. Cele 6 miliarde de euro la care s-a făcut referire sunt plățile necesare refinanțării datoriei publice pe octombrie și noiembrie.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezerva de valută și operațiunile acesteia sunt, în general, printre secretele cel mai bine păzite ale Ministerului Finanțelor. Potrivit informațiilor Profit.ro, ministerul a avut în ultima perioadă unele dificultăți în a-și asigura d ela bănci necesarul de fonduri pe termen foarte scurt.

Golurile temporare de casă sunt golurile de lichidități în operațiunile de zi cu zi, cum ar fi eventual diferențe de câteva zile sau maxim 2-3 săptămâni între cheltuielile foarte mari pe care trebuie să le facă statul, cum sunt plățile pentru salarii și pensii, și încasările din taxe și impozite care sunt concentrate de obicei aproape de data de 25 a lunii, când firmele declară și achită către stat.

Presiunea asupra Ministerului vine din reticența băncilor de a oferi bani pentru acoperirea golurilor temporare de lichiditate, dar și din cauza deficitului bugetar foarte mare. Profit.ro a scris că noua țintă de deficit a Guvernului, în termeni cash, este de 8,58% din PIB, ceea ce înseamnă și un deficit bugetar mai mare de finanțat prin împrumuturi.

Moment istoric - Sectorul bugetar trece pragul de 1,3 milioane de posturi ocupate pentru prima dată în 15 ani. Anul următor aduce înghețări pentru bugetari CITEȘTE ȘI Moment istoric - Sectorul bugetar trece pragul de 1,3 milioane de posturi ocupate pentru prima dată în 15 ani. Anul următor aduce înghețări pentru bugetari

"Prima reacție este a băncilor, care nu mai ofertează acum disponibilități bănești pentru ceea ce înseamnă deficitele temporare de Trezorerie pe care le avem. Și, sigur, o perioadă destul de incertă până la numirea viitorului Guvern, ca să se stabilească și să definitiveze politicile bugetare și sperăm ca această criză să înceteze curând. (Bursa, n.r.) reacționează tot la fel. Dacă noi, pe problema aceasta a titlurilor de stat și a împrumuturilor pe care le facem întâmpinăm dificultăți, și pe bursă reacțiile sunt tot la fel. Sunt mai mult decât așteptate pentru că trebuie să avem, cum am menționat, guvernul stabil și apoi tot ceea ce înseamnă bugetul și ce avem ca proceduri", a declarat Boloș. 

Întrebat despre evoluția euro și prezența BNR pe piața valutară pentru sprijinirea leului, Boloș a afirmat că și Ministerul Finanțelor a scos 6 miliarde de euro din rezerva de valută a ministerului.

"Și noi am scos din buffer. În momentul de față am scos o cantitate destul de însemnată de euro, 6 miliarde de euro am scos din buffer. Dar, cum spuneam, e o perioadă pe care trebuie să o trecem cu bine", a spus ministrul

EXCLUSIV Amnistia fiscală: Peste 200.000 de firme și persoane au cerut amnistie. 100.000 de cereri - respinse, obligații de peste 4 miliarde lei - șterse. Cât a încasat statul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Amnistia fiscală: Peste 200.000 de firme și persoane au cerut amnistie. 100.000 de cereri - respinse, obligații de peste 4 miliarde lei - șterse. Cât a încasat statul

Ministerul Finanțelor folosește din rezerva de valută în loc să se împrumute de pe piața financiară atunci când consideră că băncile și investitorii cer dobânzi prea mari. O rezervă la un nivel optim asigură statului flexibilitate pentru a evita momentele nefavorabile, sau pentru a refuza mai mult timp dobânzi pe care le consideră dezavantajoase.

Buffer-ul a fost introdusă începând cu anul 2010, la solicitarea expresă a experților FMI, cu care România avea acord stand-by, scopul fiind de a îmbunătăți managementul datoriei publice și de a evita presiunile sezoniere pentru asigurarea surselor de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale.

Nivelul rezervei de valută este unul dintre secretele bine păzite ale ministerului. Instituția nu comunică pe acest subiect și nici ministrul sau alți oficiali nu fac declarații.

În prezent, Ministerul Finanțelor comunică despre rezerva de valută doar că are ca obiectiv menținerea la cel mult patru luni din necesarul brut de finanțare.

Necesar de împrumut de 246 miliarde de lei

Necesarul de împrumut al Guvernului pentru acest an crește la 246 miliarde lei, sumă care acoperă plata datoriilor vechi ce ajung la scadență și deficitul bugetar. potrivit calculelor Profit.ro pe baza noii ținte de deficit bugetar în termeni cash (standardul național) pentru acest an a Ministerului Finanțelor, de 8,58% din PIB, 152 miliarde lei.

Necesarul de împrumut reprezintă nevoie de finanțare a statului pentru plata tuturor în anul respectiv a datoriilor ce vin la plată și pentru acoperirea deficitului bugetar (datorie nouă). În măsura în care Ministerul Finanțelor consideră că piața financiară nu poate asigura într-un anumit interval cererea statului sau dobânzile nu sunt acceptabile, poate folosi din rezerva de valută a ministerului.

Revizuirea repetată a necesarului de împrumut în acest an

Necesarul de împrumut este format din suma pentru rostogolirea datoriei, de 94,4 miliarde lei și din suma necesară pentru deficit.

  • deficit de 5% din PIB (anunțat la început de an), 86,6 miliarde lei + 94,4 miliarde lei  - necesar de împrumut de 181 miliarde lei
  • deficit de 6,9% (rectificare bugetară), 122,6 miliarde lei + 94,4 miliarde lei - necesar de împrumut de 217 miliarde lei
  • deficit de 7,9% (în linie cu planul fiscal), 140,6 miliarde lei + 94,4 miliarde lei - necesar de împrumut 235 miliarde lei
  • deficit acum de 8,58% din PIB (ținta de acum a Ministerului Finanțelor), 152 miliarde lei + 94,4 miliarde lei - ceea ce implică necesar de împrumut de 252 miliarde lei
viewscnt
Afla mai multe despre
rezerva valuta
ministerul finantelor
buffer