Partidul Social Democrat a depus un amendament la Legea bugetului prin care Ministerul Finanțelor ar trebui să împrumute CEC Bank cu 1,4 miliarde de lei pentru creșterea solvabilității băncii de stat.
Ministerul Finanțelor Publice ar trebui să acorde CEC Bank împrumutul subordonat pe o perioadă de 10 ani, la o rată de dobândă stabilită în funcție de ROBOR la 3 luni, care se adaugă o marjă ce ar urma să fie stabilită după consultări cu Comisia Europeană și Banca Națională a României.
Statul este unic acționar la CEC Bank, iar suma de 1,4 miliarde de lei din împrumut ar urma să intre în baza de capital de rang 2, cu efect asupra creșterii solvabilității băncii. Amendamentul la legea bugetului este depus de Marcel Ciolacu, președintele PSD – social democrații au peste 2.600 de pagini cu amendamente. Sursa de finanțare indicată este Fondul de rezervă al Executivului, la fel ca în cazul celor mai multe amendamente. Guvernul propune respingerea amendamentului pentru că acesta nu face obiectul reglementării prin legea bugetului.
CITEȘTE ȘI Revolut lansează operațiunile bancare în RomâniaAutorul amendamentului nu precizează niciun motiv pentru care vrea ca Finanțele să împrumute CEC.
La finele anului 2019, CEC Bank primea o majorare de capital de două treimi ,sau 940 de milioane de lei, de la stat. Ambiția conducerii actuale a băncii de stat este să ajungă cu CEC de pe locul 5 după active, ceea ce înseamnă o creștere a cotei de piață cu o treime față de nivelul de la finele lui 2019 la circa 9%.
CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?Datele financiare pe 2020 nu au fost încă publicate, dar directorul general Bogdan Neacșu declara la finele anului trecut că așteaptă un profit de circa 300 de milioane de lei și un avans de 20% a activelor la aproximativ 40 de miliarde de lei.
Un împrumut subordonat ar oferi CEC resurse suplimentare pentru creștere, însă în același timp generează și costuri pentru bancă.