Piraeus Bank, a doua mare bancă din Grecia în funcție de active, nu a reușit să atragă suficiente fonduri de la investitorii privați pentru a acoperi necesarul de capital calculat de Banca Centrală Europeană (BCE) la testele de stres încheiate în luna octombrie, potrivit unui comunicat al băncii elene.
Piraeus Bank, care în această săptămână ar putea anunța vânzarea subsidiarei din România către fondul de investiții JC Flowers, a atras 1,34 miliarde de euro printr-o ofertă de acțiuni, nivel egal cu necesarul de capital evidențiat în cadrul scenariului de bază al BCE, dar mult sub valoarea de 4,93 miliarde de euro conform scenariului advers.
Diferența de capital va fi acoperită prin emiterea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni către Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) - principalul acționar al băncilor elene, scrie MarketWatch.
Fondul de Stabilitate va cumpăra și obligațiuni convertibile contingente în valoare de cel puțin 2,71 miliarde de euro emise de National Bank of Greece (NBG), principalul grup bancar din Grecia.
Testele de stres ale BCE au relevat un deficit de capital de aproximativ 4,6 miliarde de euro la NBG conform scenariului advers.
NBG a anunțat recent că intenționează să își majoreze capitalul cu 1,16 miliarde de euro până la sfârșitul lunii și estimează că ar putea obține fonduri suplimentare de 708 milioane de euro în urma unor "debt swaps" (conversia unor datorii mai vechi în acțiuni sau participații la capital). Diferența va fi acoperită de HFSF.
Cele mai mari patru bănci din Grecia, NBG, Pireaus Bank, Alpha Bank și Eurobank, toate cu activități și în România, au împreună un deficit de capital de 14,4 miliarde de euro, potrivit scenariului negativ al testelor de stres derulate de BCE, și de 4,4 miliarde de euro, conform scenariului de bază.
Procesul de recapitalizare al băncilor elene, al treilea începând cu anul 2010, trebuie finalizat până la finele anului. Începând cu ianuarie 2016, băncile care nu îndeplinesc cerințele de capital impuse de Uniunea Europeană ar putea fi nevoite să apeleze la banii deponenților pentru a-și acoperi deficitul de fonduri.
Piraeus Bank a intrat pe piața românească în anul 2000. Cu o cotă de piață de aproximativ 2,5%, Piraeus Bank România se află pe poziția a 11-a în clasamentul local. La finele lunii iunie, banca avea active de 1,77 miliarde de lei.
Potrivit directorului Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, fondul privat de investiții JC Flowers negociează preluarea pachetului majoritar la Piraeus Bank România, un acord în acest sens urmând să fie anunțat în zilele următoare.
Totodată, JC Flowers a ajuns la un acord cu Ilie Carabulea și ceilalți acționari cu care acționează concertat pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni la Banca Comercială Carpatica (BCC), a spus vineri Cinteză.