Curtea Constituțională respinge excepțiile ridicate de bănci împotriva legii clauzelor abuzive

Curtea Constituțională respinge excepțiile ridicate de bănci împotriva legii clauzelor abuzive
scris 19 apr 2016

Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de către bănci în procesele pe clauze abuzive. Bancherii au contestat constituționalitatea unor articole introduse în 2013, care permit instanțelor să elimine clauzele abuzive din toate contractele de credit, inclusiv din cele în derulare, pe motiv că activează retroactiv și le afectează dreptul la proprietate. 11 dosare deschise de Protecția Consumatorilor vor fi deblocate ca urmare a deciziei Curții.

După mai bine de două luni de deliberări, Curtea Constituțională respinge din nou o excepție ridicată de către bănci. În 2010 acestea au contestat fără succes legalitatea OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori, dar și pe cea a legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte, cu mai multe ocazii.

Urmărește-ne și pe Google News

De această dată, BCR, Raiffeisen Bank, ING Bank și Volksbank (bancă preluată de Banca Transilvania) s-au legat de prevederile legii 193/2000 introduse în 2013, cu ocazia noului Cod de procedură civilă.

Ministerul Justiției, prin Parlament, a introdus două noi articole care dau posibilitatea asociațiilor de consumatori semnificative (nicio asociație din România nu îndeplinește criteriile) și a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să cheme în instanță profesionistul care încalcă legea. În cazul în care tribunalul și instanța de apel constată că o clauză este abuzivă, atunci aceasta trebuie eliminată din toate contractele preformulate ale profesionistului respectiv, potrivit articolelor 12 și 13, contestate de bancheri în toamna anului trecut.

O clauză este abuzivă dacă nu este negociată și creează un dezechilbru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

EXCLUSIV Piraeus dispare într-o ”bancă românească”. Centrala din Atena neagă discuțiile de fuziune CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Piraeus dispare într-o ”bancă românească”. Centrala din Atena neagă discuțiile de fuziune

Cum băncile se confruntă cu un număr ridicat de procese pe clauze abuzive pentru contractele încheiate înainte de 2008, noua legislație are implicații importante. Dacă înainte un proces pierdut avea un impact financiar neînsemnat, acum un proces pierdut poate aduce pierderi serioase. Banca Națională le estima la circa 5 miliarde de lei în 2013.

Avocatul băncilor a susținut în fața Curții că modificările introduse în 2013 fac legea retroactivă, pentru că se aplică unor contracte încheiate anterior. (Acesta este argumentul băncilor și împotriva legii dării în plată, pe care o vor trimisă la Curte înainte să intre în vigoare). De asemenea, băncile susțin că le este afectat și dreptul de proprietate, întrucât pot înregistra pierderi semnificative ca urmare a impactului mai mare al deciziei unei instanțe.

Curtea a respins însă excepția susținută de bănci, cu majoritate de voturi, au declarat reprezentanții instituției pentru Profit.ro. Motivarea decizei va veni ulterior.

EXCLUSIV Doi comisari europeni scriu ministrului Finanțelor împotriva legii dării în plată: Nu luați măsuri până nu vă consultați cu noi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Doi comisari europeni scriu ministrului Finanțelor împotriva legii dării în plată: Nu luați măsuri până nu vă consultați cu noi

Inclusiv Asociația Română a Băncilor, care reprezintă poziția întregii industrii bancare, a intervenit în patru procese deschise de ANPC, dintre care trei cu BCR și unul cu Volksbank/Banca Transilvania, cu scopul de a invalida legea clauzelor abuzive, dar a încercat să o schimbe și cu ajutorul Parlamentului.

Legea 193/2000 reprezintă o transpunere a Directivei 13/93, care trebuia implementată integral în România încă de la intrarea în Uniunea Europeană în 2007. Abia în 2013 statul român a venit cu o formulă completă pentru transpunerea Directivei, care stabilește că statele membre trebuie să asigure măsuri efective pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive.

Deși legea vizează, practic, toate contractele încheiate între firme și persoanele fizice, cele mai afectate de înăsprirea sa au fost băncile.

ANPC se judecă, pe baza Legii 193, în 43 de procese cu BCR, OTP, Bancpost, Volksbank, Credit Europe Bank, Credit Europe IFN, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Alpha Bank, ING Bank, Banca Românească și BCR Banca pentru Locuințe. Procesele vizează, în special, clauze privind dobânzile și comisioanele datorate de clienți. Alte trei litigii sunt deschise cu operatorii de telefonie mobilă.

Până acum, Autoritatea a câștigat definitiv un proces cu OTP Bank, pe clauza privind dobânda. Banca este obligată să modifice toate contractele aferente persoanelor fizice care conțin nereguli, dar nu și să restituie sumele încasate fără temei începând cu 2007-2008, când au fost încheiate contractele. Alte litigii au fost câștigate la Tribunalul București și sunt în faza de apel.

ANPC are cinci litigii cu Raiffeisen Bank, patru cu BCR și câte unul cu Volksbank/Banca Transilvania și ING Bank, iar 11 dosare au fost blocate și așteaptă comunicarea deciziei Curții.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionala
banci
legea 193/2000
clauze abuzive
legea clauzelor abuzive
darea in plata