Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor EximBank a aprobat astăzi modificarea denumirii băncii din Banca de Export Import a României – EximBank SA în Exim Banca Românească SA, operațiune anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită.
”Am recurs la această schimbare pentru că, deși în cei peste 30 de ani de activitate EximBank și-a extins considerabil aria de adresabilitate, denumirea a rămas aceeași, fiind limitativă și nișată, fără să reflecte activitatea reală a băncii. Este și motivul pentru care brandul EximBank s-a fixat în memoria colectivă asociat cu <banca exportatorilor>.
Acum, că EximBank este o bancă universală, după fuziunea cu Banca Românească, era absolut necesară adoptarea unei noi identități care să marcheze extinderea adresabilității și către persoanele fizice. Ca atare, am considerat că este important să facem mult mai vizibil acest lucru, iar, pentru aceasta, aveam nevoie de un nou brand care să reflecte tot ceea ce suntem acum: o nouă bancă românească de top, un partener de banking de încredere pentru toată lumea, persoane fizice sau juridice, inclusiv exportatori. Adică Exim Banca Românească”, a spus Traian Halalai, președintele exevutiv al EximBank.
EximBank își schimbă astfel denumirea începând cu 10 mai 2023, la câteva luni după ce a încheiat o fuziune și a devenit bancă universală, și își va pune și tricolorul pe siglă, conform informațiilor Profit.ro.
Informația este confirmat de asemenea acum, banca precizând că noua identitate de brand are ca element central fuziunea dintre cele două bănci, valorificând notorietatea celor două branduri - prin păstrarea prescurtării Exim și alăturarea denumirii Băncii Românești, menține în mare parte elementele vizuale consacrate ale EximBank, dar include în paleta de culori tricolorul (roșu, galben și albastru) pentru accentuarea "naționalității" băncii și promovarea valorilor românești.
Actuala siglă datează din 2007, cu o ușoară modificare în 2017, și este colorată cu albastru și verde. Acum, în următoarea siglă vor fi incluse culorile tricolorului.
”Emblema bǎncii este formată din numele băncii - Exim Banca Românească - și un element grafic figurativ. Cuvântul „Exim" este scris într-o grafie specială de culoare albastră, având litera „E" scrisă cu majuscule și litera „x" în trei culori - partea stângă albastru, dreapta sus galben și dreapta jos roșu. Sub cuvântul „Exim", pe toată lungimea acestuia este înscris, cu litere mai mici, expresia „Banca Românească", cu majusculă la începutul cuvintelor, în culoarea albastră.
Elementul figurativ este plasat în stânga numelui și reprezintă un pătrat cu colțuri rotunjite, poziționat romboidal, cu laturile de culoare albastră, în interiorul căruia sunt amplasate trei săgeți tricolore (albastru, galben, roșu) pe fundal alb. Emblema Băncii este prezentată în forma grafică prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul Statut.", relevă documentul citat anterior de Profit.ro.
EximBank a fuzionat cu Banca Românească la finele anului trecut. După operațiune, Banca Românească, deținută în prealabil de grecii de la National Bank of Greece, a dispărut ca entitate de sine stătătoare, fiind absorbită de banca de stat.
Independent de componentele specifice unei bănci universale, EximBank continuă să acționeze pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FinTech-ul polonez de plăți BLIK a intrat în RomâniaBanca de stat EximBank a cumpărat Banca Românească de la grupul grecesc NBG în 2020, oferind 284 de milioane de lei, sumă care a inclus și restituirea unui împrumut subordonat de 65 de milioane de euro. Exim a plătit pentru activul net al Băncii Românești mai puțin decât valoarea nominală și a făcut profit din achiziție.
Exim s-a ocupat înainte de fuziune exclusiv cu finanțarea companiilor și cu emiterea de scrisori de garanție, fiind și agent al statului în diferite programe. Banca Românească avea un portofoliu preponderent de clienți retail, astfel că Exim a intrat și pe această piață după consolidare.
OTP a încercat să cumpere Banca Românească și a ajuns la o înțelegere cu acționarii greci, însă tranzacția a fost respinsă de Banca Națională a României.
Statul român deține aproape integral Exim. SIF Oltenia a vândut o participație de 3,3% din bancă către stat anul trecut cu 42 de milioane de lei, ceea ce a condus la un preț de evaluare de 1,3 miliarde de lei.