BRD vrea să crească cota din profit plătită acționarilor „când situația o va permite”. Se așteaptă la venituri ridicate și după scăderea dobânzilor. Cât mănâncă suprataxa bancară

BRD vrea să crească cota din profit plătită acționarilor „când situația o va permite”. Se așteaptă la venituri ridicate și după scăderea dobânzilor. Cât mănâncă suprataxa bancară
scris 8 feb 2024

Conducerea BRD Société Générale propune un dividend de 1,4 lei pe acțiune din profitul de 1,66 miliarde de lei din 2023. Chiar dacă dividendul e cu jumătate mai mare decât cel din 2022, ponderea acestuia în profit e sub media istorică, la care banca ar vrea să revină „când situația o va permite”. BRD se așteaptă să vireze o sumă consistentă în taxa pe veniturile bancare introdusă de guvernul PSD-PNL. Pe de altă parte, chiar dacă anticipează o scădere a dobânzilor, banca estimează că va menține un nivel ridicat al veniturilor bancare.

BRD intenționează să ajungă cu plata dividendelor la 70% din profit, care este media istorică, față de cota de 60% propusă pentru 2023, „când situația o permite”, spune Etienne Loulergue, directorul general adjunct al băncii, responsabil cu finanțele și trezoreria.

Urmărește-ne și pe Google News

Planul de dividende ia în calcul mai multe elemente așteptate, explică Loulergue, precum creșterea activelor ponderate la risc, care necesită mai mult capital, implementarea Basel IV și rezerve de capital în cazul unui șoc economic.

DECIZIE După moratoriu la rate, fermierii vor putea beneficia de noi credite, de peste 164 milioane euro CITEȘTE ȘI DECIZIE După moratoriu la rate, fermierii vor putea beneficia de noi credite, de peste 164 milioane euro

Randamentul activelor a atins anul trecut 21%, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat din ultimii ani și de care conducerea băncii se declară foarte mulțumită. Grupul a obținut un randament de 20,1% în 2017, 20,8% în 2018, 18,9% în 2019, 11% în 2020, 15,6% în 2021, 16% în 2022.

Taxa de 2% din veniturile bancare, care va fi plătită de bănci din acest an, ar urma să aibă un impact de 100-120 de milioane de lei, estimează directorul financiar al BRD.

Loulergue vede o reducere a dobânzii BNR în al doilea trimestru din acest an, astfel încât în a doua partea a anului să scadă și ROBOR, dar nu foarte mult.

Maria Rousseva, CEO BRD, spune că banca are surse diversificate de venit, astfel încât se așteaptă ca scăderea dobânzilor să nu reducă volumul veniturilor bancare totale.

De altfel, explică Loulergue, anul trecut, în prima parte a lui, creșterea venitului net din dobânzi a fost generată de creșterea ratelor de dobândă, dar din a doua parte a anului dinamica de creștere a venit din volumul mai mare de credit acordat de bancă.

BRD și-a majorat anul trecut creditele în sold cu 12,8%, la 40,8 miliarde de lei, peste inflația de 6,6% și peste dinamica pieței de 6,4% (la un sold de 387 de miliarde de lei).

Activele totale ale grupului au crescut cu 10 miliarde de lei la 83,8 miliarde de lei.

Rousseva spune că ar vrea să crească cota de piață a băncii concomitent cu păstrarea profitabilității bune.

Banca țintește în continuare locul 3 în piață, pe care este posibil să îl piardă după încheierea fuziunii între UniCredit Bank și Alpha Bank, ce ar urma să se realizeze în acest an.

Directoarea generală a BRD mai spune că strategia băncii este să crească cota de piață organic, spre deosebire de celelalte bănci care au crescut în ultimii ani preponderent prin achiziții.

Rousseva spune că nu poate comenta "zvonurile" legate de o posibilă vânzare a BRD de către Société Générale și insistă pe potențialul de creștere atât al BRD, cât și al pieței românești.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
profit brd
rezultat brd
dividend brd