Banca Transilvania a fost amendată cu 487.380 lei (echivalentul a 100.000 euro) de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu argumentul de încălcare a confidențialității și securității datelor personale, în cazul unui mail al unui client care s-a viralizat pe rețelele de socializare.

Investigația a fost lansată în urma primirii unor sesizări cu privire la încălcarea confidențialității și securității datelor personale.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Autoritatea a constatat că ar fi avut loc o dezvăluire în spațiul public (on-line) a declarației solicitată de operator unui client al său cu privire la modul în care intenționa să utilizeze o anumită sumă de bani pe care acesta dorea să o ridice din contul său. Această declarație a fost distribuită între câțiva angajați ai Băncii Transilvania pe adresele de e-mail de serviciu.

Unul dintre angajați a listat e-mailul ce conținea declarația clientului, precum și e-mailul ce conținea conversația internă între angajații operatorului. Un alt angajat ar fi fotografiat cu telefonul mobil înscrisul listat și l-ar fi distribuit prin intermediul aplicației WhatsApp. Ulterior, înscrisul listat ar fi fost postat și distribuit pe rețeaua de socializare Facebook și pe un site.

Această situație a condus, în opinia sursei citate, la dezvăluirea și accesul neautorizat la anumite date cu caracter personal (nume și prenume, adrese de e-mail, date comportamentale, preferințe personale, valoare tranzacție financiară, adresa locului de muncă, funcție și locul muncii, număr de telefon de serviciu) a 4 persoane fizice vizate (un client și 3 angajați proprii), deși potrivit art. 5 lit. f) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, operatorul avea obligația de a respecta principiul integrității și confidențialității datelor personale.
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!În cadrul investigației efectuate la Banca Transilvania, Autoritatea de supraveghere a constatat că operatorul nu ar fi luat măsuri suficiente pentru a asigura faptul că orice persoană fizică care acționează sub autoritatea operatorului (salariații operatorului) și care are acces la date cu caracter personal nu le prelucrează decât la cererea operatorului.