Atlantic Broker Group va intermedia polița pentru asigurarea centralei electrice eoliane Horia, aflată în proprietatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Prima de asigurare se ridică la 84.846 lei, de la un estimat de 433.000 lei.
Riscurile minimale cuprinse în polița de asigurare sunt incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, fenomene atmosferice, alunecări de teren, căderi de corpuri, furt, riscuri politice, boom sonic, lovirea bunurilor de către vehicule sau distrugerea elementelor exterioare ale bunurilor asigurate de către animale sălbatice.
De asemenea, vor fi acoperite pierderile din venituri rezultate din întreruperea activității ca urmare a producerii riscurilor amintite anterior, precum și cele cauzate de întreruperile de activitate ale furnizorilor, clienților cheie sau subcontractanților.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Suma asigurată pentru polița de incendiu și alte riscuri a fost stabilită la 22,5 milioane de lei. Pentru pierderile financiare rezultate din întreruperea activității, suma asigurată a fost calculată pentru 10,78 milioane de lei.
Atlantic Broker Group a fost singurul ofertant.
Polița a fost încheiat pentru 12 luni.
SAPE are ca activitate principală administrarea participațiilor minoritare pe care statul român le deține în unele societăți din domeniul energiei electrice. Detalii despre participații AICI.
Centrala electrică eoliană Horia, cu o capacitate instalată de 7,5 MW, a fost pusă în funcțiune în anul 2012 și este amplasată în extravilanul comunei Horia, județul Constanța.
Cu sediul în Cluj-Napoca, Atlantic Broker Group este controlat de Adriana Angela Ghemeș - 24%, Remus Adrian Urcan - 24%, Cristian Ioan Tercan - 17,34%, Adriana Lavinia Al Dabbeek - 17,33% și Alina Roxana Mocan - 17,33%, potrivit termene.ro.