Băncile vor trebui să emită noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, a explicat într-o conferință de presă directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.
"Aș vrea să spun că am splituit acest proces-verbal de constatare a contravenției în două etape. Prima etapă ar fi vizavi de ceea ce se întâmplă de acum încolo cu creditele, cu produsele pe care le oferă consumatorilor și ceea ce trebuie să facă instituția financiar-bancară.
Am prins chiar și în ordin și spunem așa: astfel se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poată beneficia de egalitate dintre părțile contractului, dar și pentru existența echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înșelător", a spus Paul Anghel, potrivit Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB, Profesor universitar la Facultatea de Drept din București: Acum zece ani băncile intraseră într-o logică a conflictului. Managementul băncilor se temea să accepte cererile cliențilorEl a explicat că prevederea se referă la produsele care se vor oferi de la data emiterii ordinului de încetare a practicilor înșelătoare.
"Ce se întâmplă cu cele în derulare? Aici are dreptate domnul avocat, că deja instituții financiar-bancare ne-au contactat și ne-au spus: 'Domnule, ce trebuie să facem concret pentru a intra în legalitate?'. Nu ne interesează să intrăm, să contestăm procesele verbale. Și sunt destul de multe, zic eu, instituții care au procedat în felul ăsta. Și am zis că există și teza numărul doi, dacă vreți, vă și citez: se impune ca operatorul economic financiar-bancar să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfășurare, urmând a opera o reașezare a prestațiilor contractuale prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile aliniatului 1, de care v-am spus mai devreme, cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorului posibilitatea de a opta făcând dovada în acest sens", a spus Paul Anghel.
La rândul său, avocatul Adrian Cuculis a afirmat că unele instituții bancare au început să își cheme clienții la negocieri.
Anghel a subliniat că instituțiile bancare respectă ordonanțele 50 și 52, dar problema vizată este cea a ratei de dobândă.
"Deci nu e vorba că nu se respectă ordonanța 50 sau 52. Se respectă ordonanța 50 sau 52. Iarăși spun că prevede restituirea în rate egale sau în rate descrescătoare. E perfect ok. Problema e cum te joci tu, profesionist, cu mintea consumatorului și-l pui să aleagă un produs într-o anumită situație, în care el este vulnerabil. De ce este vulnerabil? Pentru că-și dorește să achiziționeze bunuri, fie că vorbim de bunuri imobile, fie că vorbim chiar de bunuri mobile. Câteodată există posibilitatea să nu primească creditul respectiv și să nu își îndeplinească visul de a achiziționa respectiva proprietate", a spus Paul Anghel.
Potrivit acestuia, alte opt bănci au fost sancționate.
CITEȘTE ȘI Argentina a lansat cea mai mare bancnotă a sa "Am fost întrebați de multe ori de ce nu am sancționat și celelalte bănci. În acest moment, Direcția Generală de Control și Serviciile de Produse și Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenției la alți opt operatori economici financiari bancari și cu siguranță în perioada următoare se vor face referate către domnul președinte, către comisie și vor fi înaintate și către celelalte opt instituții financiar-bancare din România", a susținut acesta.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piața locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înșelătoare privind modul de calcul al ratelor.
"ANPC a identificat practici comerciale înșelătoare săvârșite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal și 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului", a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.