Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat sancționarea altor opt bănci pentru "practici comerciale înșelătoare" în privința contractelor de creditare pe termen mediu și lung, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei. Anterior, ANPC a sancționat alte 11 bănci pentru nereguli precum practici comerciale înșelătoare la modul de calcul al ratelor la credite. Băncile au anunțat că vor contesta sancțiunile în instanță.
VEZI AICI ȘI DOCUMENT ANPC ordonă băncilor să recalculeze creditele și să reducă "optim" gradul de îndatorare. Președintele Constantinescu acuză ”acțiuni de intimidare" și "portavocile băncilor". Către Profit.ro: Nu vă răspund, sunteți... portavocea Bancpost (care a dispărut-n.r....)
Cele 8 bănci sancționate sunt: EXIM Bank (bancă de stat), Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Bancă Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank (bancă de stat), Garanti Bank, Vista Bank.
ANPC a anunțat că a continuat seria de verificări privind modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste zece ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Instituția a precizat că au fost încheiate verificările la alte opt bănci din România și ar fi fost descoperite practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă. ANPC a explicat că prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.
“Așa cum am mai spus, acțiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancționate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea și consumatori. Așa cum am mai arătat, astăzi sunt situații dramatice în viața celor care la un moment dat și-au luat un credit. Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceștia sunt oameni. Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice.
Dacă 1 + 1 este o operațiune foarte corectă, aceeași adunare poate să reprezinte un minus enorm în viața unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanțe. Dar și așa, cei «doar» 2 % reprezintă un număr însemnat de consumatori aflați în imposibilitatea de a-si plăti ratele și de a duce un trai decent. Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemați la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situație să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.
“Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv opt amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
Aplicând această măsură, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător”, a mai precizat ANPC.