ANALIZĂ PROFIT TV După o creștere de peste 20%, până la 13.700 $, cotația Bitcoin a scăzut la miezul nopții

ANALIZĂ PROFIT TV După o creștere de peste 20%, până la 13.700 $, cotația Bitcoin a scăzut la miezul nopții
scris 27 iun 2019

Cotația Bitcoin a crescut ieri până la 13.800 $, cel mai ridicat nivel din 15 ianuarie 2018. A fost o creștere de peste 20%, cea mai mare (într-o singură zi) din întreaga istorie a criptomonedei, care le-a depășit pe cele din 07 și 11 decembrie 2017. Asta până aproape de miezul nopții, când cotația s-a prăbușit sub 12.000 $ (ulterior și-a mai revenit), declanșatorul scăderilor fiind, se pare, căderea/eroarea site-ului web al exchange-ului Coinbase.

Din minimele de la începutul lunii februarie, valoarea Bitcoin a crescut cu peste 300%, ceea ce face ca evoluția să semene din ce în ce mai mult cu cea de la sfârșitul lui 2017, când s-a stabilit maximul istoric de 19000 $, investitorii părând să ignore prăbușirea dramatică a cotațiilor de anul trecut. Creșterile din ultimele săptămâni ale Bitcoin și altor criptomonede vin în contextul revenirii interesului pentru activele digitale și pe fondul așteptărilor privind adoptarea pe scară largă a criptomonedelor și a tehnologiei blockchain care stă la baza acestora, inclusiv în contextul anunțului Facebook legat de lansarea propriei criptomonede în 2020. Pe de altă parte prețul poate fi influențat și de interesul ridicat din partea investitorilor, care caută să își diversifice portofoliile în contextul unui climat cu dobânzi scăzute.

Trei instituții de studii superioare din România, incluse în primele alianțe ale Universităților Europene CITEȘTE ȘI Trei instituții de studii superioare din România, incluse în primele alianțe ale Universităților Europene
Urmărește-ne și pe Google News

În ceea ce privește piețele bursiere investitorii rămân precauți în așteptarea întâlnirii de la finalul săptămânii, la summitul G20, dintre președintele american Donald Trump și cel chinez Xi Jinping. Ieri, secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat pentru CNBC că acordul comercial dintre SUA și China este complet în proporție de 90%, în timp ce președintele Trump a declarat într-un interviu acordat Fox Business că dacă nu se ajunge la o înțelegere, SUA va decide să pună taxe pe toate importurile din China. În acest context principalii indici bursieri de pe Wall Street au încheiat mixt sesiunea de aseară, DJIA (-0,04%) și S&P500 (-0,12%) afișând scăderi simbolice iar NASDAQ un plus de +0,32%. De remarcat creșterile de cinci procente ale acțiunilor Nvidia și ConocoPhilips.
Bursele din Europa și-au continuat evoluția neconcludentă din această săptămână, variațiile majorității indicilor fiind însă minore, de sub 1%, în timp ce piețele asiatice  au avut o zi de scăderi, de amintit fiind pierderea de -0,51% a indicelui japonez Nikkei225.

După corecțiile din zilele precedente bursa de la București a revenit ieri pe creștere. Și a fost o zi extrem de pozitivă, dacă luăm în considerare că, dintre cele 16 componente alte indicelui general BET, doar WINE (-1,26%), ALR (-0,93%), SFG (-0,50%) au încheiat cu pierderi, adică exact ultimele titluri intrate în componența indicelui. La asta să adăugăm că, în ceea ce privește indicii sectoriali BET-FI (+0,47%) și BET-NG (+0,41%), doar o singură acțiune a terminat pe roșu, respectiv SIF2 (-0,75%). Volumele s-au păstrat în media ultimelor zile, respectiv 9,58 milioane euro, iar primele în topul lichidității au fost TLV (+0,64%), ATB (+1,21%), EL (-0,45%), SNG (+0,95%), și FP (+1,46%). Schimburile cu acțiunile producătorului farmaceutic Antibiotice Iași, un titlu care rar este atât de tranzacționat, s-au efectuat printr-o tranzacție cu un pachet de 14,58 milioane acțiuni, reprezentând 2,17% din capitalul social, la prețul de 0,4950 lei/acțiune.
Pe piața mărfurilor, cotația țițeiului american Crude/WTI a crescut până aproape de 60$/baril, după ce datele venite ieri au arătat o scădere cu -12,8 milioane barili a stocurilor din SUA, mult mai mare decât așteptările de -2,7 milioane barili. Este cea mai mare scădere din 2017 și a cincea din istorie. În același timp prețul aurului a scăzut până la 1400$/uncie, după ce cu o zi înainte atinsese 1440$/uncie, cel mai mare nivel din ultimii șase ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
scadere
catalin chivu