Acțiunile europene s-au depreciat puternic în prima parte a tranzacțiilor de marți, extinzând declinul din ultimele zile generat de temerile privind declanșarea unui război comercial între SUA și China, în condițiile în care președintele american, Donald Trump, a amenințat că va impune noi taxe pentru importuri chinezești în valoare de 200 miliarde de dolari.
Trump a anunțat că a cerut administrației sale să vină cu o nouă listă de bunuri și servicii chinezești ce vor fi tarifate, în replică la contramăsurile luate de China după ce SUA au dispus instituirea de tarife pentru o listă inițială de bunuri chinezești în valoare de 50 miliarde de dolari.
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ministerul de Comerț din China a răspuns prompt amențărilor, arătând că Beijingul nu va avea altă opțiune decât să vină cu noi contramăsuri, potrivit MarketWatch.
UPDATE: În jurul orei 16:00, indicele paneuropean Stoxx Europe 600 era în scădere cu 0,81%, cu toate sectoarele pe roșu, după ce anterior a coborât cu până la 1,3%. Acțiunile companiilor auto sunt printre cele mai afectate, având în vedere comentariile recente ale lui Trump legate de eventuala impozitare cu 25% a importurilor din Europa, pe modelul tarifelor aplicate importurilor de oțel.
Stoxx Europe 600 este în teritoriu negativ pentru a treia sesiune consecutivă.
La Frankfurt, DAX 30 consemna un declin de 1,32%, după ce ieri s-a depreciat cu 1,4%, inclusiv pe fondul crizei cu care se confruntă coaliția cancelarului Angela Merkel pe tema migrației.
Titlurile BMW s-au depreciat cu 1,5%, cele ale Daimler cu 2,3%, iar acțiunile Volkswagen cu 2,6%. Acțiunile Volkswagen sunt sub presiune după arestarea șefului Audi în dosarul legat de scandalul emisiilor poluante. Companiile din industria auto au o pondere semnificativă în DAX 30.
Pe bursa de la Paris, indicele CAC 40 era în scădere cu 1,22%, IBEX 35, al bursei de la Madrid, cu 0,52%, un declin similar fiind înregistrat și de FTSE 100 la Londra.
Contractele futures pe acțiunile americane se depreciau puternic la rândul lor, în linie cu scăderile din Europa și Asia. Bursa din Shanghai a închis tranzacțiile de marți cu o scădere de 3,8%, iar indicele Shenzen Compozite s-a prăbușit cu 5,8%, în contextul escaladării tensiunilor dintre SUA și China.