Acțiunile europene, în revenire după ce Rusia a anunțat că retrage o parte din trupele de la granița cu Ucraina

Acțiunile europene, în revenire după ce Rusia a anunțat că retrage o parte din trupele de la granița cu Ucraina
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 15 feb 2022

Acțiunile europene înregistrează marți o revenire parțială după declinul din ședința precedentă, în contextul informațiilor că Rusia retrage la bază anumite trupe militare de la granița cu Ucraina.

Indicele Stoxx 600 crește cu peste 1% după ce a început săptămâna cu un declin accentuat. Stoxx Europe 600 a închis tranzacțiile de luni cu un declin de 1,83% după ce, anterior, s-a corectat cu până la 3% din cauza temerilor legate de escaladarea tensiunilor Rusia-Ucraina. Declinul de luni dimineață s-a temperat după ce președintele rus, Vladimir Putin, a indicat că susține continuarea eforturilor diplomatice cu Occidentul, în cadrul unei discuții televizate cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

Urmărește-ne și pe Google News
ING Bank introduce în România noi reguli și comisioane CITEȘTE ȘI ING Bank introduce în România noi reguli și comisioane

Marți, ministerul rus al Apărării a anunțat că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare.

În jurul prânzului, indicele CAC 40 (Paris) crește cu 1,2%, DAX (Frankfurt) urcă cu 1,39%, iar FTSE 100 avansează cu 0,64%.

Și contractele futures pentru indicii americani sunt în creștere.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
actiuni europene
bursa
burse europene
putin
rusia
ucraina