Acțiunile marilor companii europene au înregistrat marți cea mai mare creștere zilnică de după 2008, susținute de măsurile de stimulare anunțate de guverne și bănci centrale, investitorii cumpărând active aflate la minimele ultimilor șapte ani, transmite Reuters.
Indicele pan-European STOXX 600 a urcat cu 8,4%, cel mai mult după 2008, dar se află încă cu circa 30% sub un maxim record atins în februarie, în urma panicii provocate de pandemia de coronavirus, scrie News.ro.
Aproape toate componentele indicelui au fost tranzacționate în creștere, stimulate și de evoluția pozitivă a burselor din Statele Unite.
Așa-numitul indice al volatilității, .V2TX, a scăzut la 52,53, cel mai redus nivel atins în aproape două săptămâni, după ce a atins maximele ale ultimilor 12 ani în această lună.
”Având în vedere cum au decurs tranzacțiile în ultima lună, nu am încredere că ce a fost mai rău a trecut, dar în ultima săptămână am observat mai multă stabilitate”, a declarat Craig Erlam, analist senior pentru Marea Britanie și regiunea EMEA la firma OANDA.
Prețurile metalelor și ale petrolului au crescut la rândul lor.
Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 9%, DAX al bursei din Frankfurt cu 10,98, CAC 40 al bursei din Paris cu 8,4%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a crescut cu 8,9%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 7,8%.
Traderii abia dacă au reacționat la datele privind activitățile de afaceri din zona euro, care au scăzut peste așteptări în martie, în condițiile în care magazinele, restaurantele și birourile și-au oprit activitățile.
FTSE MIB a consemnat cea mai bună evoluție zilnică din ultimii 10 ani, datele indicând o încetinire a numărului de cazuri noi de COVID-19.
Acțiunile Takeaway.com, cel mai mare serviciu online pentru livrări de mâncare, au închis în creștere cu 9,3%. Compania a anunțat că va permite o amânare a plăților pentru restaurantele de pe platforma companiei care au fost afectate de coronavirus.