Grupul Gral Medical a avut în primul semestru venituri de peste 25 de milioane de euro, mai mari cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, după creșterile raportate pe segmentele laboratoare, centre de imagistică și oncologie.
Numărul de pacienți a avansat cu 30% în București și cu 70% în provincie. Printre servicii se numără și testele PCR sau antigen Covid 19, pentru care cererea este constantă.
“Suntem încrezători că vom reuși până la sfârșitul anului să atingem veniturile bugetate propuse de 45 milioane de euro. Acest lucru va fi posibil deoarece avem un trend crescator al veniturilor în semestrul 1 și pentru că avem un ritm de 4 centre noi deschise la fiecare 6 luni“, a declarat Robert Șerban, acționar Gral Medical.
Grupul are pentru 2021 un buget de investiții de circa 7 milioane de euro, pentru două spitale oncologice și deschiderea de laboratoare sau centre regionale de recoltare în județe neacoperite în prezent.
CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în programGral Medical deține 17 laboratoare, 38 de centre regionale de recoltare, 16 clinici și centre de imagistică și 5 spitale oncologice, cu o capacitate de 120 de paturi.
“Suntem în discuții pentru preluarea mai multor centre, nu este simplu sa asimilezi complet un centru nou pe standardele noastre, având în vedere că pe lângă activele contabile noi preluăm și un personal ce are nevoie de timp ca să se adapteze cu noile obiective (…). Vom fi deschiși la preluări de centre noi acolo unde estimăm o capacitate ridicată a centrului de a genera cash flow în următoarea perioadă”, a mai spus Șerban.
La începutul anului, Gral Medical a preluat un laborator de analize din Timișoara, tranzacția fiind prima de acest fel realizată de rețea în zona de vest a țării.
Compania a anunțat în februarie că planul de dezvoltare pentru acest an se va axa în principal pe segmentul analizelor de laborator, operatorul urmând să deschidă 10 centre de recoltare la nivel național și să continue achiziția de laboratoare.