Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are și potențialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară și renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internațional, inclusiv pe pacienți britanici, relatează DPA/PA Media.
Vaccinul „revoluționar", care oferă speranța unui remediu, este personalizat pentru fiecare persoană în doar câteva săptămâni, notează Agerpres.
Acesta transmite organismului să „vâneze" celulele canceroase și să prevină revenirea afecțiunii letale.
În urma studiului de faza a 2-a asupra acestui vaccin, în dezvoltarea căruia sunt implicate companiile farmaceutice Moderna și MSD (cunoscută drept Merck în Statele Unite și Canada), s-a constatat o reducere considerabilă a riscului de revenire a cancerului la pacienții diagnosticați cu melanom.
O ultimă etapă de testare a vaccinului, faza a 3-a, a fost lansată, aceasta fiind condusă de University College London Hospitals NHS Foundation Trust (UCLH).
„Este un instrument foarte fin acordat"
Coordonatoarea studiului, dr. Heather Shaw, a declarat că vaccinul prezintă potențialul de a vindeca persoanele diagnosticate cu melanom și este testat și pentru alte tipuri de cancer.
„Este unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am văzut de mult timp încoace. Este un instrument foarte fin acordat", a spus Shaw.
Vaccinul este o terapie individualizată cu neoantigeni (INT) și este uneori denumit vaccin împotriva cancerului.
CITEȘTE ȘI Femeile antreprenor pot aplica până pe 25 mai pentru a câștiga sesiuni de mentorat, coaching și granturi de 10.000 euro în programul She's NextAcesta a fost conceput pentru a stimula sistemul imunitar să riposteze împotriva unui tip specific de cancer al pacientului.
Cunoscut sub numele de ARNm-4157 (V940), vaccinul a fost creat pentru a viza neoantigenii, antigeni tumorali specifici fiecărui pacient în parte. Aceștia sunt markeri tumorali care pot fi recunoscuți de sistemul imunitar.
Vaccinul poate recunoaște până la 34 de neoantigeni și activează un răspuns imun antitumoral bazat pe mutațiile unice în fiecare caz de cancer.
Cum se face vaccinul împotriva cancerului
Pentru a crea vaccinul este prelevată chirurgical o mostră din tumoare, se realizează secvențierea ADN și se utilizează inteligența artificială.
Rezultatul este un vaccin personalizat împotriva cancerului, specific pentru tumoarea fiecărui pacient.
„Aceasta este foarte asemănătoare cu o terapie individualizată și este mult mai inteligentă, în anumite sensuri, decât un vaccin. (Tratamentul) este personalizat pentru pacient - nu o poți oferi următorului pacient pentru că nu te aștepți să funcționeze. Ei pot avea niște antigeni noi comuni, dar este posibil să aibă propriii antigeni noi foarte aparte, care sunt importanți pentru tumoarea lor și, prin urmare, este cu adevărat personalizat. Scopul final este de a vindeca pacienții de cancerul lor", a subliniat Shaw.
Potrivit datelor din faza a 2-a, publicate în decembrie, persoanele cu melanom grav care au primit vaccinul, administrat în același timp cu medicamentul împotriva cancerului Keytruda de la MSD, au prezentat un risc redus cu aproape jumătate (49%) de deces sau de revenire a cancerului după trei ani, comparativ cu persoanele tratate numai cu medicamentul anticancer.
Pacienții au primit un miligram de vaccin ARNm la fiecare trei săptămâni pentru maximum nouă doze și 200 de miligrame de Keytruda la fiecare trei săptămâni (maximum 18 doze), timp de aproximativ un an.
Tehnologia ARN mesager, element cheie în pandemie
Tehnologia ARN mesager s-a dovedit a fi elementul cheie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Moderna, alături de Pfizer-BioNTech, au fost primele companii farmaceutice care au oferit un vaccin împotriva COVID-19 folosind tehnologia ARN mesager.
Studiul internațional de faza a 3-a include o gamă mai largă de pacienți și speră să recruteze în jur de 1.100 de persoane. Printre aceștia se vor număra 60-70 de pacienți de la opt centre din Regatul Unit, inclusiv din Londra, Manchester, Edinburgh și Leeds.
Potrivit Merck, studiul de faza a 3-a va fi testat pe pacienți din peste 25 de țări.
Această combinație terapeutică este, de asemenea, testată în cancerul pulmonar, de vezică urinară și renal.
Potrivit lui Shaw, efectele secundare includ oboseală și durere în zona brațului în care a fost făcută injecția.
Profesorul Lawrence Young, de la Universitatea din Warwick, a declarat că „aceasta este una dintre cele mai interesante evoluții în terapia modernă a cancerului", adăugând că „interesul față de vaccinurile împotriva cancerului a fost reaprins în ultimii ani prin înțelegerea mai profundă a modului în care organismul controlează răspunsurile imune și prin apariția vaccinurilor ARNm".