Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis autorizarea de urgență pentru vaccinul anti-Covid chinezesc Sinopharm, fabricat la Beijing, a anunțat directorul general al organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Comitetul de experți vacciniști ai OMS a recomandat acest vaccin administrat în două doze - primul vaccin chinezesc care primește undă verde din partea agenției sanitare a Națiunilor Unite - pentru persoanele de peste 18 ani, scrie News.ro
Discuțiile pentru omologarea unui al doilea vaccin chinezesc, Sinovac, sunt în curs. Un al doilea vaccin Sinopharm fabricat la Wuhan - epicentrul pandemiei - a cerut de asemenea să fie omologat de OMS.
Organizația a acordat deja autorizare pentru vaccinul de la Moderna, cel de la Pfizer-BioNTech, cele două seruri AstraZeneca fabricate în India și în Coreea de Sud și cel de la Johnson & Johnson, numit Janssen.
Această procedură ajută țările, care nu au mijloace de a determina ele însele eficiența și siguranța unui medicament, să aibă mai rapid acces la terapii și va permite sistemului Covax, înființat de OMS cu parteneri, să distribuie în special vaccinuri contra Covid națiunilor defavorizate, astfel încât să poată dispune de vaccinuri suplimentare.