Compania de private equity CEECAT, care a ieșit în primăvară din investiția în lanțul La Cocoș, odată cu partenerii BERD și Morphosis Capital, este acum în etapa finală a procesului de creare a unui nou fond de investiții, al 3-lea, mai mare față de anteriorul și cu planuri semnificative pentru România și de menținere a unei prezențe regionale puternice.- DETALII AICI
Fostul luptător craiovean Constantin Borăscu (52 de ani), vicepreședinte al Federației Române de Lupte, vrea să amenajeze o bază sportivă cu terenuri de fotbal în spatele centrului comercial Militari Shopping, din Sectorul 6 al Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
Platforma online de facturare și plăți recurente Billogram a decis să închidă firma lansată în România. Compania fusese deschisă cu scopul explorării oportunităților de recrutare, dar acum, întrucât inițiativa nu a decurs conform planurilor companiei suedeze, aceasta va fi închisă.- DETALII AICI
″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Cea mai mare companie petrolieră din Serbia, Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată încă indirect de Rusia prin Gazprom și Gazpromneft, a încheiat un acord de vânzare a subsidiarei sale din România, NIS Petrol.- DETALII AICI
România va trebui să importe la orele de consum de vârf de seară 2.500-3.000 de MW pentru a compensa deficitul de energie ca. urmare a închiderii celor 2 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, Bulgaria fiind principala sursă de import în ultima perioadă, conform datelor Profit.ro. - DETALII AICI
România, o platformă industrială importantă în Europa, cu capacități solide de inginerie, forță de muncă calificată în domeniul producției și o bază industrială competitivă, oferă un potențial atractiv pe termen lung pentru investițiile industriale și este pe radarul Reed Capital, anunță compania de private equity care tocmai a preluat Walor Precision Turning, cu o fabrică în Sfântu Gheorghe. - DETALII AICI
România se îndreaptă spre un an agricol peste medie, dar foarte inegal. Porumbul, floarea-soarelui și celelalte culturi recoltate în toamna 2026 vor avea rezultate bune în regiunile care au primit apă la timp și slabe în zonele lovite de secetă. În schimb, perspectivele sunt ceva mai bune pentru grâul, orzul și rapița care vor fi semănate în toamna acestui an, dacă ploile preconizate revin în intervalul critic august-octombrie, relevă datele analizate de Profit.ro. - DETALII AICI
Compania olandeză Basic-Fit, operatoarea celui mai mare lanț de cluburi de fitness din Europa, intrată indirect pe piața românească anul trecut, prin preluarea lanțului german Clever Fit, cu studiouri și în România, a decis că nu va urmări poziția de lider pe piața locală și a renunțat la franciza din țară.- DETALII AICI
Hagag vrea să cumpere afacerea cu energie a milionarului Nelu Coman
Investitorul cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, vrea să cumpere 80% din grupul de firme Refin, administrat de milionarul din energie Nelu Coman (55 de ani), într-o tranzacție de 19 milioane de euro aflată în stadiu avansat, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
Aproximativ 74.000 de spații locative din România sunt oferite la acest moment spre închiriere pe termen scurt, prin platforme precum Airbnb, în creștere cu 7,8% de la an la an.- DETALII AICI
Statul român și-a exprimat în luna mai dorința de a-și exercita, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), dreptul legal de preempțiune pentru gazele din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră dorite de Ungaria, prin compania sa de stat MVM.- DETALII AICI
Compania americană de outsourcing Concentrix, al doilea cel mai mare furnizor de servicii externalizate din lume, își va muta din această toamnă sediul central din România în complexul Oregon Park, din zona Pipera, în urma uneia dintre cele mai mari tranzacții de închiriere de birouri din acest an, potrivit surselor Profit.ro.- DETALII AICI
Ministerul Energiei, condus interimar de premierul demis (și interimar) Ilie Bolojan, pregătește efectuarea unui audit extern având ca obiect verificarea legalității, regularității și conformității utilizării banilor acordați din Fondul de Modernizare al UE, precum și evaluarea stadiului și gradului de implementare a investițiilor finanțate, prin raportare la documentele de finanțare, indicatorii tehnico-economici aprobați, țintele, jaloanele, termenele de implementare și celelalte obligații asumate de beneficiari.- DETLII AICI
Romgaz, reclamată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional din Paris de Duro Felguera
Constructorul spaniol Duro Felguera a reclamat compania românească de stat Romgaz la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC) de la Paris, iar litigiul este în curs, relevă date analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
Compania ucraineană Biopharma Plasma, cel mai mare producător de medicamente derivate din plasmă din Europa de Est, confirmă că pregătește, la Oradea, a treia sa fabrică de fracționare a plasmei, una dintre cele mai mari investiții din biofarma românească.- DETALII AICI
Profiturile și profitabilitatea firmelor românești au continuat să scadă în prima jumătate a anului trecut, în timp ce afacerile au stagnat în termeni reali. Marjele de câștig ale firmelor s-au comprimat pentru al treilea an la rând și au ajuns la cel mai redus nivel din ultimul deceniu.- DETALII AICI
ANAF a pregătit o campanie de proporții care vizează emiterea de decizii de impunere, posibil de ordinul sutelor de mii, unui număr foarte mare de cetățeni români. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, până la final de octombrie, ANAF ar urma să emită decizii de impunere pentru venituri care ar fi trebuit declarate prin Declarația Unică, aferente anilor 2021, 2022, 2023 și 2024.- DETALII AICI
Deși rețeaua Pizza Hut trece printr-o amplă rearanjare, în care au fost închise deja multe unități, conducerea operatorului de franciză Sphera Franchise Group transmite, într-o discuție cu Profit.ro, că are un angajament ferm față de primul său restaurant de pe piața locală, cel de lângă hotelul Sheraton din centrul Bucureștiului, și chiar îl va moderniza.- DETALII AICI
De ce explodează prețul în benzinării: petrolierele fug din Marea Neagră
Inflamarea conflictelor geopolitice a dus la sugrumarea mai multor căi de transport maritim al țițeiului, de la Strâmtoarea Ormuz până la Marea Neagră, importantă în special pentru România și de care, mai nou, armatorii se feresc, ceea ce majorează riscurile ca oferta de pe piața regională și globală să nu poată satisface cererea.- DETALII AICI
Flanco a fost capitalizat masiv de Iulian Stanciu
Compania Flanco Retail, cu o rețea de peste 160 de magazine, a fost capitalizată cu 60 milioane de lei, operațiunea fiind susținută integral de antreprenorul Iulian Stanciu, acționarul principal al companiei.- DETALII AICI
VIDEO Proprietarul AFI are OK să înceapă producția de energie eoliană
Urleasca Wind Farm, vehicul juridic controlat de BIG Energia Holdings, divizia de investiții în energie regenerabilă a grupului imobiliar israelian BIG Shopping Centers, a primit licență de producător de energie electrică.- DETALII AICI
Tranzacție - Nou jucător în România: Alcemi intră pe piața locală
Compania britanică Alcemi, specializată în dezvoltarea de proiecte de stocare a energiei la scară largă, intră în România, vizând construcția a două proiecte BESS cu o capacitate cumulată de 575 MW/2.300 MWh.- DETALII AICI
Românii au preferat mașinile electrice și cele hibride clasice, în timp ce PHEV-urile și cele pe benzină au fost mai puțin solicitate de persoanele care au depus dosare la AFM în Programul Rabla 2026.- DETALII AICI
Serviciul Român de Informații (SRI) a lansat o licitație pentru achiziția de platforme informatice care vor întări reziliența infrastructurilor publice împotriva atacurilor cibernetice și vor facilita adoptarea noilor tehnologii pentru a proteja datele sensibile ale cetățenilor.- DETALII AICI
Orange România va securiza 20 de spitale. Cât va încasa liderul pieței de telecomunicații mobile
Orange Romania va furniza Serviciului Român de Informații (SRI) un sistem integrat de securitate cibernetică pentru infrastructura IT a 20 de unități sanitare, în cadrul proiectului "Dezvoltarea sistemului național de securitate cibernetică pentru domeniul sănătății".- DETALII AICI
Compania de stat Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), controlată integral de Ministerul Energiei, operatoarea minelor de huilă din zonă și a termocentralei Paroșeni, are în dezvoltare un proiect de construire a unui parc fotovoltaic dotat cu instalație de stocare a energiei produse, relevă date analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
Intrare în România. Cel mai mare furnizor de granit din Egipt vine pe piața locală via Grecia
Principalul furnizor de granit din Egipt, Al Gabal, a intrat pe piața românească, printr-un parteneriat lansat în 2024 împreună cu o companie grecească, relevă date analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
Tranzacția prin care antreprenorii Ovidiu Andrieș, Daniel Imbre, Familia Galea și Cristian Varodi vor controla împreună compania Honest Food, care operează restaurante sub brandul Piața9, a fost realizată în urma unui împrumut de 700.000 euro, convertibil în părți sociale, și o contribuție suplimentară de 1,3 milioane euro, relevă date prezentate acum și analizate de Profit.ro.- DETALII AICI
VIDEO & FOTO SPION Pick-up derivat din Bigster: Renault pregătește lansarea lui Niagara
Noul pick-up dezvoltat pe platforma pe care sunt construite Dacia Bigster și Renault Boreal va fi lansat peste doar câteva săptămâni și primele fotografii-spion cu viitorul model Niagara au fost publicate. Imaginile arată o caroserie foarte apropiată de conceptul cu același nume.- DETALII AICI
Contestația Electrogrup privind rezultatul licitației prin care compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să contracteze lucrări de instalare a unui sistem de stocare de electricitate cu baterii de acumulatori la hidrocentrala Porțile de Fier II de pe Dunărea fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), însă contestatoarea a atacat decizia CNSC în justiție, care nu s-a pronunțat încă.- DETALII AICI
Piața auto din China se prăbușește, pe fondul scăderii drastice a cererii de automobile. Liderul BYD are un declin de aproape 50% în prima jumătate de ani, dar nici celelalte mărci nu o duc foarte bine. Din acest motiv, toată lumea pune presiune pe exporturi, care pot salva existența fabricilor auto din China. Între timp, singura activitate care nu cunoaște odihnă este lansarea de mașini noi: în fiecare zi sunt lansate, în medie, 4 noi modele de mașini, relevă analiza Profit.ro.- DETALII AICI
După ce a acordat Ucrainei în numerose rânduri, din 2022 încoace, ajutoare constând în exporturi de urgență de energie electrică, pentru menținerea în funcțiune a sistemului energetic al țării vecine după atacurile cu rachete și drone ale Rusiei asupra infrastructurii acestuia, România a ajuns în situația de a solicita ea de la Ucraina astfel de sprijin, din cauza secetei, care a cauzat oprirea reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă și riscă să-l oprească și pe cel de-al doilea.- DETALII AICI
Cristian Logofătu, membru în board-ul Bittnet Systems, anunță că, în baza istoricului recent al vânzărilor realizate de companie, book-ul care include participația de la Dendrio Solutions este undeva de 3 ori peste capitalizarea de piață. Pentru a reduce acest ecart, emitentul listat vizează operațiuni de buy-back ce ar urma să fie finanțate inclusiv din emisiunea de obligațiuni pentru care o ofertă este în derulare.- DETALII AICI
Piețele de acțiuni din România și Ungaria au depășit indicii piețelor emergente în 2026, Polonia a oferit randamente solide, în timp ce Cehia a sub-performat, arată UniCredit Bank. Evaluările rămân atractive pentru Ungaria și Polonia, în timp acțiunile românești sunt considerate scumpe în raport cu câștigurile, având în vedere și riscurile politice și macroeconomice.- DETALII AICI
Victoria consorțiului condus de subsidiara din România a companiei de stat chineze China Civil Engineering Construction Corporation, constructorul porțiunii Afumați - Pantelimon a Autostrăzii Bucureștiului (A0), la licitația de ridicare a 4 parcuri fotovoltaice pe amplasamente ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost confirmată, după ce contestația prin care mai mulți ofertanți concurenți au acuzat prețul suspect de mic pe componenta de operare și mentenanță în perioada de garanție a fost respinsă.- DETALII AICI
ANAF va vinde pe OLX sau prin agenți imobiliari, case de licitație și firme de brokeraj - proiect
ANAF va putea vinde bunurile preluate de stat de la datornici prin noi metode, cum ar fi site-uri specializate, inclusiv magazine online precum OLX, prin agenții imobiliare, case de licitație și firme de brokeraj, prevede un proiect analizat de Profit.ro.- DETALII AICI
Kormotech, cel mai mare producător de hrană pentru animale de companie din Ucraina, înființează în România o unitate de afaceri separată, coordonată direct de Rostyslav Vovk, CEO și co-fondator al companiei.- DETALII AICI















