Ungaria a încheiat un acord pe 15 ani cu grupul rus Gazprom

Ungaria a încheiat un acord pe 15 ani cu grupul rus Gazprom
scris 3 iun 2021

Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a semnat  cu grupul rus Gazprom un acord de aprovizionare cu gaze naturale pe o perioadă de 15 ani, acord care va intra în vigoare imediat ce va expira actualul contract, în luna septembrie a acestui an, transmite Reuters.

Până acum, Ungaria s-a bazat în principal pe gazele naturale rusești iar autoritățile de la Budapesta nu au semnat niciodată un acord de aprovizionare pe termen lung cu niciun alt furnizor decât grupul rus Gazprom, care lucrează la extinderea prezenței sale în Europa prin construirea mai multor noi gazoducte, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

În ultimii ani, Ungaria a început să își diversifice importurile de gaze naturale, prin deschiderea unor interconectori de gaze cu majoritatea țărilor vecine și semnarea mai multor acorduri de aprovizionare, inclusiv unul cu grupul Shell care vizează aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate (GNL) va un terminal din Croația.

De asemenea, în perioada următoarea urmează să fie inaugurată o nouă conductă BalkanStream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei rusești TurkStream, până în Serbia și Ungaria.

"Vom avea la dispoziție o nouă rută pentru achiziționarea de gaze naturale...Ungaria nu va fi lipsită de gaze naturale", a declarat Peter Szijjarto într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, adăugând că legătura de la granița Ungariei cu Serbia va deveni operațională până în luna octombrie.

Szijjarto nu a dezvăluit care este cantitatea de gaze pe care Ungaria o va importa în conformitate cu noul acord convenit cu Gazprom și nici prețul, adăugând doar că formula de preț este una "flexibilă" iar companiile energetice din cele două țări vor negocia detaliile.

Ministrul ungar de Externe, care în prezent este la Sankt Petersburg unde participă la un summit pe energie, a adăugat că în cursul unor discuții separate cu grupul rus Rosatom a convenit că lucrările la o nouă centrală nucleară din Ungaria vor fi accelerate începând din toamna acestui an.

Autoritatea de reglementare în domeniul energiei atomice din Ungaria are timp până în luna septembrie să aprobe solicitarea companiei de stat Paks 2 Zrt, privind construcția unor noi unități la actuala centrală nucleară din centrul Ungariei. Szijjarto a declarat că se așteaptă ca grupul rus Rosatom să poată demara lucrările de construcție în 2022.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici și furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia și Ungaria au semnat contractul pentru construcția a două noi unități la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawați.

Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următor

Acest contract, acordat fără licitație grupului rus Rosatom, o companie controlată de Guvernul rus, este citat ca un exemplu al legăturilor strânse între premierul ungar, Viktor Orban, și președintele Rusiei, Vladimir Putin.

În virtutea acordului semnat în 2014 între Moscova și Budapesta, pentru finanțarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% și 4,9%.

Szijjarto a mai spus joi că guvernul de la Budapesta a început deja negocierile cu țările vecine privind vânzarea surplusului de energie electrică care va apărea odată cu intrarea în funcțiune a noilor reactoare de la Paks 2, peste aproximativ un deceniu. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
gazprom