Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, va angaja avocați și va lansa proceduri juridice pentru recuperarea debitelor restante de la gigantul rus Gazprom, cu argumentul că acesta nu și-ar mai fi plătit de 5 luni sumele eșalonate în urma rezilierii contractului istoric pe care-l avea cu compania românească, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Totodată, Transgaz a constituit și ajustări pentru creanțele restante înregistrate în relația cu Gazprom Export LLC, compania grupului rus cu care avea semnat contractul istoric.
Surse oficiale susțin că gigantul rus nu ar mai fi achitat din luna noiembrie a anului trecut sumele eșalonate potrivit acordului semnat în urmă cu peste 2 ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La sfârșitul anului 2020 a fost reziliat contractul istoric de transport pe conducta Isaccea–Negru Vodă 3 prin încheierea unui Acord de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC, care a creat cadrul necesar pentru asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3.
Profit.ro anunța la acea dată că Transgaz va mai încasa bani de la compania de export gaze a Gazprom (Gazprom Export LLC) încă 3 ani în pofida rezilierii cu 2 ani în avans a contractului de transport pe conducta Isaccea – Negru Vodă 3. Motivul: contractul semnat era de tipul “ship or pay”, ceea ce însemna că rușii erau obligați să achite valoarea rezervării conductei indiferent dacă o foloseau sau nu pentru exportul de gaz în Balcani.
“Conform Acordului de încetare a Contractului istoric dintre SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC, plata sumelor rămase de achitat se face eșalonat pe o perioadă de maxim trei ani, iar veniturile încasate din transport sunt reglementate (…) în funcție de punctele în care se rezervă capacitate, diferența lunară fiind clasificată la venituri asimilate”, preciza Transgaz.
CITEȘTE ȘI Demisii în board-ul rafinăriei Petrotel Lukoil: numărul de ruși scade de la 3 la 1Acordul istoric dintre Transgaz și Gazprom pentru conducta Isaccea-Negru Vodă 3 ar fi trebuit să expire la finalul anului 2022. La sfârșitul anului 2020, însă, cele 2 companii au convenit rezilierea prin încheierea unui Acord de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC, care creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3 și asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3.
De la 1 ianuarie 2020, toate statele balcanice (Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia) care înainte se alimentau cu gaze rusești care traversau România, au început să primească gaze din Turcia, prin nou construit la acea dată gazoduct Turkstream.
Până la 21 decembrie 2019, respectivul volum de gaze traversa România prin cele trei conducte de tranzit - Isaccea-Negru Vodă 1,2 și 3.
Acordurile pentru conductele Isaccea-Negru Vodă 1 și 2 expiraseră la data punerii în funcțiune a Turkstream, cel de pe firul 3 rămânând singurul în vigoare pînă la finalul lui 2020, când a fost reziliat.