Toți producătorii de energie electrică din România, nu doar companiile de stat din domeniu, vor fi obligați să-și vândă minimum 40% din producția anuală prin contracte pe termen lung cu livrare în viitor, adică în afara piețelor spot, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și pentru care camera decizională este cea a Deputaților.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
De ce este important: Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a declarat recent că furnizorii ar trebui obligați să cumpere o parte din energia necesară consumului clienților lor din piețele la termen. "Așa cum s-a modificat de curând Legea 123 (Legea energiei -n.r.), obligând producătorii să vândă minimum 40% din energia electrică pe piețele la termen, care nu înseamnă PZU – în care nu ar trebui să se expună nimeni, decât într-un grad foarte mic, pentru că acolo este volatilitatea – ar trebui să se introducă această obligație și la marii furnizori. Pentru că realitățile de astăzi arată că marii furnizori nu și-au cumpărat energia din timp. Noi o scoatem la vânzare, am vândut-o într-o mare parte și pe anul acesta, dar ea nu este cumpărată de marii furnizori, este într-o zonă de trading. Iar acolo, sigur că, odată ce ai luat-o ieftin, este normal să te duci să o vinzi scump, dacă cererea este foarte mare", a arătat Badea.
De asemenea interesant: Pe de altă parte, în perfectă contradicție cu ce a adoptat Guvernul la sfârșitul anului 2021 și cu votul de astăzi din Senat, președintele forului și al PNL, Florin Cîțu, a declarat recent că se ia în calcul limitarea vânzării producției interne de energie sub forma contractelor forward la termen, PNL susținând în coaliția de guvernare adoptarea acestei măsuri.
"În vederea menținerii unei lichidități adecvate a pieței de electricitate, producătorii au obligația să tranzacționeze cel puțin 40% din producția anuală de energie electrică prin contracte pe piețele de energie electrică, pe alte piețe decât PZU (Piața pentru Ziua Următoare), PI (Piața Intrazilnică) și PE (Piața de Echilobrare). Sunt exceptate de la această prevedere capacitățile de producere puse în funcțiune după data de I iunie 2020", prevede draftul de act normativ de aprobare a masivei ordonanțe de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, adoptată de Guvern la finalul anului trecut.
În varianta Executivului, obligația era pusă doar în sarcina producătorilor aflați în portofoliul statului român, care se supun prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
"Obligația trebuie să fie pentru toți producătorii, indiferent de natura capitalului - adică de stat, privat sau mixt - altfel este o măsură discriminatorie ce nu poate asigura lichiditate suficientă, precum și posibilitatea încheierii de contractelor la termen", este justificarea amendamentului la OUG votat de senatori.
CITEȘTE ȘI VIDEO Drumul Expres Craiova - Pitești: Cum arată acum cel mai spectaculos pod de pe tronsonAceștia au introdus în Legea energiei și o obligație corelativă, de achiziție, pentru furnizorii de energie.
"Furnizorul are obligația de a își asigura cel puțin 40% din energia necesară acoperirii consumului clienților finali din portofoliu din producție proprie sau prin achiziție prin contracte la termen pe piețele de energie electrică, pe alte piețe decât PZU, PI și PE", stipulează proiectul adoptat de Senat, cu explicația că "Prin reglementarea obligației, reciprocă cu cea stabilită pentru producători, furnizorii clienților casnici vor achiziționa o cantitate rezonabilă prin contractele la termen și va fi diminuat riscul de achiziții la prețuri volatile, diminuând riscul pentru clienții finali", stipulează proiectul.