Facturile consumatorilor finali de energie electrică din România, deopotrivă casnici și noncasnici, ar putea fi încărcate de la 1 ianuarie anul viitor cu o nouă subvenție, destinată producătorilor de energie regenerabilă, pe lângă cea existentă bine-cunoscută, reprezentată de certificatele verzi.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Aceasta deoarece este pregătită o nouă schemă de sprijin pentru investitorii în unități de producție de energie regenerabilă, prin așa-numitele ″contracte pentru diferență″ (CfD). Primele demersuri în acest sens au fost făcute de către autorități încă din 2016, iar în 2019 a fost finalizat un prim studiu pe această temă.
Schema este menită să asigure constanța veniturilor în etapa de exploatare a unui proiect de investiții în producția de energie verde. Astfel, în esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate. În cazul în care prețul de vânzare real de pe piață, calculat ca preț de referință într-un interval dat, este mai mic decât cel de exercitare, investitorul are dreptul să fie compensat prin plata diferenței. Există și varianta ca prețul de referință să fie mai mare decât cel de exercitare, iar în acest caz investitorul este obligat să returneze diferența.
Ministerul Energiei a anunțat că va organiza, în 2023 și 2025, licitații pentru a stabili proiectele de producție de energie regenerabilă care se vor califica pentru a beneficia de schema de sprijin, în limita unei puteri instalate de 2.500 MW pentru parcuri eoliene onshore și 2.500 MW pentru centrale fotovoltaice.
Până la finalul anului în curs, se vor face licitații pentru primii 2.000 MW instalați, din care 1.000 MW pentru eolian și 1.000 MW pentru solar. Factorul decisiv care va fi luat în calcul va fi nivelul prețului de exercitare licitat de investitori, scopul fiind calificarea proiectelor cu cele mai mici prețuri și, deci, cu cele mai mici nevoi de subvenționare.
Durata sprijinului prin schema CfD va fi de maximum 15 ani de la data începerii plății.
CITEȘTE ȘI BNR a menținut dobânda cheie la 7% și se așteaptă la o dinamică economică relativ scăzută. Creșterile de prețuri, sub incertitudinile creșterilor fiscaleÎn etapa de implementare, prețul de referință în raport cu care se va stabili dacă beneficiarii primesc sau dau bani va fi media lunară ponderată a prețului pieței pentru ziua următoare (PZU) de la OPCOM. Prețul va fi ponderat pentru aceeași tehnologie de producere supusă sprijinului CfD.
"Beneficiarii vor putea să își comercializeze producția de energie conform acordurilor lor comerciale. Când prețul de referință al energiei electrice este sub prețul de exercitare, beneficiarii vor primi o plată suplimentară pentru diferență. În cazul în care prețul de referință este mai mare decât prețul de exercitare, beneficiarul plătește diferența contrapărții CfD (OPCOM - n.r.)", arată Ministerul Energiei, într-o notă informativă
CITEȘTE ȘI Administrația locală din Brașov le cere localnicilor și turiștilor să nu mai dea bani la cerșetori. ”Să fie conștienți că, prin ceea ce fac, țin cerșetori în stradă”″Finanțarea schemei CfD se va realiza din Fondul pentru Modernizare, sub rezerva aprobării de către Comitetul de Investiții al Fondului de Modernizare, și a unei contribuții CfD (corect gramatical: dintr-o contribuție CfD – n.r.) care va fi suportată de către consumatori″, mai scrie în notă.
Potrivit draftului de hotărâre de Guvern de aprobare a schemei de sprijin, ″Contribuția CfD va fi instituită începând cu 1 ianuarie 2024″.
CITEȘTE ȘI Cum alimentează cipurile americane armată rusă, în pofida sancțiunilor occidentaleAceasta este definită ca ″sumă exprimată în lei/MWh, plătită de către consumatorii finali, care se colectează de către furnizorii de energie electrică activi pe piața cu amănuntul de energie electrică din România și virată în fondul de lichiditate CfD, în conformitate cu prezenta hotărâre și cu orice altă hotărâre de Guvern adoptată în acest scop, precum și cu metodologia și reglementările emise de ANRE în acest sens″.
″Contrapartea CfD (OPCOM – n.r.) notifică ministerul de resort și ANRE, până la data de 1 decembrie a fiecărui an, cu privire la sumele necesare care trebuie colectate prin intermediul contribuției CfD în anul următor și până la data de 1 iunie a anului în curs cu privire la sumele necesare care trebuie colectate prin intermediul contribuției CfD pentru semestrul următor. Valoarea contribuției CfD va include, de asemenea, costurile anuale suportate de contrapartea CfD și de operatorul schemei CfD (Transelectrica – n.r. pentru îndeplinirea sarcinilor administrative care le revin în temeiul prezentei hotărâri și al oricărui ordin de ministru CfD. ANRE aprobă valoarea contribuției CfD prin ordin, până cel târziu la data de 20 decembrie pentru anul următor și până cel târziu la data de 20 iunie pentru semestrul următor al anului în curs″, mai stipulează proiectul de HG.
CITEȘTE ȘI Hackerii nord-coreeni au pătruns în rețelele unui cunoscut producător rus de rachete hipersoniceContribuția CfD va fi revizuită în conformitate cu metodologia ANRE în luna iunie a fiecărui an și, în cazul în care se identifică o abatere mai mare de 2% față de valoarea stabilită în luna decembrie a anului precedent, ANRE va emite un ordin cu noua valoare.
CITEȘTE ȘI Un om de afaceri a murit strivit de mii de roți de brânză de tip parmezanDe altfel, proiectul de HG stipulează că de scheme de sprijin de tip CfD vor putea beneficia și dezvoltatorii de proiecte eoliene offshore, hidro, nucleare, de producție de hidrogen și de stocare a energiei.
″Obiectivul schemei CfD este de a susține România în a-și atinge obiectivele de decarbonizare, păstrându-și în același timp securitatea aprovizionării cu energie electrică. Aceste deziderate sunt în concordanță cu obiectivele României identificate în Planul său Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și anume, de a semna în T4 2023 contracte aferente primei runde a procedurii de licitație prin care se alocă Contracte pentru Diferență, cu scopul de a promova producția de energie electrică din surse regenerabile. Pentru a-și îndeplini angajamentele asumate pentru 2030, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, implementează o schemă de sprijin de tip Contracte pentru Diferenta (CfD) cu scopul de a încuraja investiții prioritare în tehnologii pentru producerea de energie electrică cu emisii reduse de carbon, necesare sectorului energetic românesc″, afirmă Ministerul Energiei.
CITEȘTE ȘI FOTO Primul unicorn industrial al Franței, apărut din incubatorul Télécom Paris, își pregătește intrarea în RomâniaAnul viitor, potrivit ANRE, certificatele verzi (schema existentă de sprijinire a regenerabilelor) vor avea un impact mediu estimat în facturi de 14,5 euro/MWh (circa 0,072 lei/kWh), la fel ca în 2023.
Impactul contribuției CfD va putea fi estimat doar după finalizarea licitațiilor pentru proiectele care vor beneficia de noua schema de sprijin.