Președintele american, Donald Trump, a semnat un decret prin care vrea să deschidă extracția la scară mare de minereuri pe fundul oceanelor - inclusiv în apele internaționale.
Este o provocare la adresa Autorității Internaționale a Fundurilor Marine (AIFM), competentă în apele internaționale, conform AFP.
Această acțiune în forță a președintelui american indignează asociațiile de protecția mediului, care alertează cu privire la pagubele pe care le pot produce o asemenea exploatare ecosistemelor marine, scrie News.ro.

Trump îi cere în acest decret secretarului Comerțului Howard Lutnick ”să accelereze examenul” candidaturilor și ”emiterea de permise de exploatare și de extracție” a mineralelor ”în afara jurisdicțiilor” americane.
El îi cere secretarului Afacerilor Interne Doug Burgum să facă același lucru în apele teritoriale americane.
Această inițiativă urmează să permită colectarea unui miliard de tone de material în decurs de zece ani, potrivit unui oficial american de rang înalt.
AIFM are jurisdicție pe fundurile marine ale apelor internaționale, în virtutea unor acorduri pe care însă Statele Unite nu le-au ratificat niciodată.

Miliardarul îi cere în decret secretarului Comerțului să pregătească un raport privind ”fezabilitatea unui mecanism de împărțire” a produsului fundurilor marine.
”Lansându-se în extracția minieră în apele internțaionale, împotriva restului lumii, Guvernul va deschide calea altor țări să facă la fel”, denunță într-un comunicat vicepreședintele ONG-ului Ocean Conservancy, Jeff Watters.
”Iar acest lucru va avea consecințe negative pentru noi toți și pentru oceanele de care depindem”, avertizează el.
100.000 DE VIITOARE LOCURI DE MUNCĂ
Nicio extracție minieră comercială nu a avut loc pe fundurile marine, nici în Statele Unite și nicăieri altundeva.
Unele state au emis însă permise de exploatare în zonele lor economice exclusive - Japonia și Insulele Cook.
Guvernul Trump consideră că extracția minieră în ape adânci ar putea să creeze 100.000 de locuri de muncă și să crească cu 300 de miliarde de dolari Produsul Intern Brut (PIB) al Statelor Unite pe o perioadă de zece ani, potrivit unui oficial.
”Vrem ca Statele Unite să devanseze China în acest domeniu”, anunță această sursă.
Extracția vizează în principal noduli polimetalici, un fel de pietricele de pe fundul mării, bogate în minereuri ca manganul, nichelul, cuprul sau pământuri rare.
Metalele rare sunt metale cu proprietăți magnetice, foarte căutate în vederea mașinilor electrice, panourilor solare, dar și a smartphone-urilor și laptopurilor.
”Statele Unite se confruntă cu o provocare economică și de securitate națională fără precedent, și anume securizarea aprovizionărilor lor cu minerale critice fără să se bazeze pe adversari străini”, se arată în decret.
Întreprinderea canadiană The Metals Company (TMC) își anunța în 2025 intenția de a ocoli AIFM și de a cere în curând unda verde a Statelor Unite pentru a începe să exploateze minerale în ape internaționale.
Numeroase organizații de apărarea mediului se opun extracției miniere, pe care o acuză de amenințarea gravă a ecosismului marin.