Telenovela-fluviu a interzicerii debranșărilor ajunge din nou la votul final. Locuințele noi, "împinse"spre RADET-uri cu argumentul "Green Deal"

Telenovela-fluviu a interzicerii debranșărilor ajunge din nou la votul final. Locuințele noi, "împinse"spre RADET-uri cu argumentul "Green Deal"
scris 30 mar 2020

Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET și instalările de centrale termice individuale de apartament în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, a fost trimis din nou în plenul Camerei Deputaților pentru votul final de către Comisia de Industrii a Camerei, după ce fusese reexpediat luna trecută la Comisie de către plen, pentru ajustări.

În ultimii 20 de ani, în principal politicienii PSD au căutat diferite variante pentru a interzice debranșările și a salva sistemul de încălzire de stat, fără însă să se și preocupe real pentru a-l moderniza.

Urmărește-ne și pe Google News

Forma adoptată de Senat a draftului de act normativ prevedea principiul "un condominiu - un sistem de încălzire având la bază o singură soluție tehnică de încălzire". Acesta a fost modificat la propunerea lui Iulian Iancu, adoptată recent prin vot majoritar de către Comisie, la votul din plenul Camerei urmând să meargă formularea: " un condominiu – are un sistem de încălzire având la bază o singură soluție tehnică de încălzire ce poate utiliza în mod unic sau combinat mai multe surse de materie primă energetică asigurând reducerea emisiilor și un grad înalt de eficiență energetică".

Iancu și-a explicat amendamentul arătând că, în acest fel, fără să oblige explicit la racordarea imobilelor nou construite la sistemele centralizate de încălzire, legea îi va "îndruma" pe dezvoltatori și proprietari în acea direcție.

Fondurile de pensii administrate NN au cumpărat noi acțiuni Medlife CITEȘTE ȘI Fondurile de pensii administrate NN au cumpărat noi acțiuni Medlife

"Ce vreau să spun cu asta? Vă faceți mâine o casă, vă faceți un bloc, vă faceți un cvartal de blocuri și nu vreți să vă racordați la sistemul centralizat. E dreptul dumneavoastră", a spus Iancu în cadrul ședinței. "Și atunci de ce să fie un singur sistem?", a intervenit deputatul PNL Sorin Bumb. "Pentru că acel sistem (cel centralizat – n.r.) îți permite să ai cea mai mică emisie și cel mai înalt grad de eficiență energetică. Noi trebuie să privim și din perspectiva Acordului Verde (Green Deal – n.r.) toate problemele", a conchis Iancu. 

Polemica dintre cei doi a continuat pe parcursul ședinței. "Ce eficiență poți să ceri de la un sistem centralizat cu vechime de 50 de ani precum cel din București? Și nici nu le dai voie oamenilor să se debranșeze. Ăștia, săracii, ce fac între timp, mor? Nu suntem în Viena!", a punctat Bumb.

"Dar asta nu înseamnă să omori sistemul pentru că azi nu e eficient. Mă, oameni buni, cu debranșarea, pentru că el astăzi e ineficient, omori cea mai bună soluție! Oameni buni, știți ce spuneți? Să distrugem sistemul pentru că nu sunt în stare să-l facă eficient! Viața a demonstrat-o. Am avut 325 de sisteme centralizate de încălzire, mai avem 61, pentru că am mers pe principiul păsării Phoenix. N-a mai înviat pasărea Phoenix în 300 de orașe!", a conchis Iulian Iancu.

BCE menține dobânzile nemodificate. Acțiunile europene scad cu 10% CITEȘTE ȘI BCE menține dobânzile nemodificate. Acțiunile europene scad cu 10%

Într-o exprimare mai elaborată, ceea ce a vrut să spună Iulian Iancu este că scăderea numărului de clienți reduce eficiența sistemelor și încasările operatorilor SACET, respectiv capacitatea acestora de a investi în întreținerea, repararea și recondiționarea rețelelor de transport și distribuție a energiei termice. Astfel că cercul vicios se perpetuează: clienții se debranșează nemulțumiți de calitatea furnizării căldurii și apei calde, respectiv de întreruperile dese și lungi, iar scăderea numărului de consumatori face și mai dificilă sporirea calității serviciilor, din cauza diminuării veniturilor disponibile pentru investiții.

Comisia a adoptat amendamentul președintelui Iancu și l-a respins pe cel al PNL, care avea următoarea formă: "un condominiu - poate deține unul sau mai multe sisteme de încălzire și/sau producere a apei calde de consum, având una sau mai multe soluții tehnice, unice sau combinate, bazate pe combustibili solizi, lichizi, gazoși sau pe energie electrică ori neconvențională, în condițiile legii". 

În raportul favorabil proiectului pe care l-a adoptat, Comisia a inclus un amendament anterior prin care s-a revenit la forma inițială a draftului de act normativ, retrimisă Parlamentului spre reexaminare de președintele Iohannis în august 2018, respectiv la prevederea că, pentru debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și apă caldă menajeră ale unui utilizator de tip condominiu care nu se află în zona unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică, este nevoie de acordul scris al tuturor membrilor asociației de proprietari, exprimat prin vot în cadrul adunării generale.

Coronavirus - Patru hoteluri din Băile Felix își suspendă activitatea CITEȘTE ȘI Coronavirus - Patru hoteluri din Băile Felix își suspendă activitatea

Forma adoptată inițial de Senat prevedea că, pentru debranșarea totală a unui bloc neaflat într-o zonă unitară de încălzire, este suficient un vot majoritar în acest sens în adunarea generală a asociației de proprietari.

Potrivit unui alt amendament adoptat de Comisia de Industrii, reducerea TVA-ului pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5% urmează să intre în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, în eventualitatea în care ea va trece de votul final din plenul Camerei Deputaților. Varianta inițială prevedea data de 1 ianuarie 2019, ratată demult din cauza prelungirii și întârzierii procedurii parlamentare asupra proiectului.

Plenul Camerei Deputaților a retrimis prima oară proiectul de lege la Comisia de Industrii în vara anului trecut, pentru raport suplimentar, după ce PSD rămăsese singurul susținător al inițiativei legislative. Inițial, în vara anului 2018, înainte să fie retrimis în Parlament pentru reexaminare de către președintele Klaus Iohannis, proiectul de lege fusese aprobat în plen cu votul pozitiv al tuturor grupurile parlamentare din Camera Deputaților, cu excepția UDMR. Deputații PNL, USR și PMP votaseră și ei "pentru".

EXCLUSIV DOCUMENT ANAF impune restricții la accesul în unitățile fiscale, din cauza coronavirusului. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT ANAF impune restricții la accesul în unitățile fiscale, din cauza coronavirusului. "E prima dată în istorie când ANAF nu te caută, nu te primește."

Proiectul de lege a fost adoptat inițial de Camera Deputaților, cameră decizională, în vara lui 2018, însă președintele Klaus Iohannis l-a trimis spre reexaminare în luna august a acelui an. Președintele arăta că interdicția debranșării în anumite zone îi poate prejudicia atât pe locuitori, cât și companiile ce activează în domeniul soluțiilor de energie termică alternative celor centralizate.

Principala prevedere a proiectului este că debranșările de blocuri și deconectările de apartamente de la sistemele centralizate municipale de termoficare (SACET) nu vor mai fi permise decât în afara arealelor din localități decretate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate.

În noiembrie 2018, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat un studiu comandat de Primăria Capitalei, prezentat în premieră de Profit.ro în mai 2018, studiu care recomandă ca, în cele mai multe zone compacte de blocuri "comuniste" din Capitală, debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire operat de RADET și instalarea de centrale termice individuale să fie interzise, prin declararea lor ca fiind zone unitare de încălzire.

viewscnt
Afla mai multe despre
debransari radet
debransari sisteme centralizate de incalzire
interzicerea debransarilor
zone unitare de incalzire
centrale de apartament